HC Dunărea Brăila eliminată de CSM București din Cupa României

Miercuri după amiază, de la ora 16.00,, HC Dunărea Brăila a disputat meciul din Turul 2 al Cupei României Fan Courier, împotriva echipei CSM București. Cu șase absențe din lot și cu Kurtovic cu gândul la sezonul viitor, CSM-ul s-a impus la Brăila cu 30-18 (18-12) și s-a calificat în sferturile Cupei României feminine. Din minutul 30 Neven Hrupec nu s-a mai putut baza nici pe Tamires Morena, care a fost trimisă în tribune pentru trei eliminări de două minute.

Brăila a condus cu 1-0 și 2-1, după care CSM București a marcat de 5 ori la rând și în minutul 8 aveau 4 goluri avans. Brăila a revenit și a egalat la 9 în minutul 18, prin golul marcat de Tamires. Cele două echipe au mai fost la egalitate o singură dată, în minutul 21, la scorul de 10-10. CSM -ul a marcat apoi de 5 ori la rând și în minutul 26 aveau pentru prima dată un avans de 5 goluri, scor 10-15. La pauză s-a intrat la scorul de 12-18, cu un ultim gol al reprizei marcat de Cristina Neagu, din aruncare de la 7 metri.

Carmen Martin a marcat primele două goluri din repriza secundă și avansul bucureștencelor s-a mărit la 8 goluri. Brăila a redus handicapul la 6 goluri, scor 16-22, în minutul 38, după golurile marcate de Lăscăteu și Mihai, iar Sazdovska a ratat apropierea la 5 goluri. În minutul 44 Omorege a refăcut diferența de 8 goluri, scor 16-24, iar în minutul 52 bucureștencele au avut prima dată 10 goluri avans, scor 17-27. Sandu a marcat pentru Brăila în minutul 52, pentru ca în următoarele trei minute bucureștencele să mai înscrie trei goluri. Din minutul 55 și până la final nu s-a mai marcat niciun gol și meciul s-a terminat cu scorul de 18-30. 

Au marcat pentru Brăila: Tamires -3 goluri, Araujo -2, Sazdovska -2, Coteț -1, Mihai -3, Lăscăteu -2, Kurtovic -4 (3 de la 7 m)), Sandu -1. Balog și Kurtovic de două ori au ratat aruncări de la 7 metri. Au mai jucat: Pessoa, Șerban, Caraman – Epureanu, Terciu, Gașpar. 

Pentru CSM București au marcat: Arntzen -7 goluri, Neagu 5, Omoregie 5, Martin 3, Dindiligan 3, Dembele 3, Vâlcan 2, Aune 1, Klikovac 1. 

”A fost un meci foarte greu, iarăși am fost într-o situație dificilă cu acest meci, am  schimbat de trei ori echipa. Dacă vă puteți imagina, dimineață am o fată, după amiază altă fată. A fost o situație dificilă pentru că Jacobsen ieri era pregatită, dar în dimineața asta a avut febră mare, Rodriguez are probleme de sănătate și îmi este greu mie, ca antrenor, să pregătesc meciul. Dar în zece zile aștept să revină unele dintre ele, aștept să revina și Francielle Da Rocha, și atunci o să fie cu totul și cu totul altă situație. La meciul de astăzi am dat șansa tuturor fetelor, să vedem nivelul. Sunt mulțumit de Coteț, a luptat foarte bine în defensivă și avem potențial pentru viitor și sper să am echipa completă. După această ploaie cred că o să vină și soarele și dacă avem iarăși echipa care a jucat cu Bistrița, putem câștiga. Mai avem 7 meciuri și sper ca totul să revină la normal” a declarat Neven Hrupec, antrenor principal HC Dunărea Brăila.

”Nivelul nostru este mai ridicat față de cât a arătat astăzi tabela. Să joc împotriva unei echipe atât de puternică este un vis realizat și mă bucur că antrenorul a avut încredere să introducă în teren și fetele tinere” a declarat Ana-Maria Caraman, portarul echipei HC Dunărea Brăila.

În partida de astăzi, antrenorul Neven Hrupec a folosit 7 jucătoare sub 23 de ani, toate românce, 5 dintre ele fiind formate la HC Dunărea, iar 4 dintre aceste tinere au reușit să marcheze în poarta fostei campioane a României. Portarul Ana-Maria Caraman a reușit trei intervenții din acțiune și a apărat o lovitură de la 7 metri.

Drumul echipei HC Dunărea Brăila în Cupa României Fan Courier se oprește odată cu acestă partidă. Echipa continuă să lupte pentru un loc cât mai bun în campionat. Etapa a XX a se va disputa în deplasare în data de 2 aprilie 2022, împotriva echipei CSM Deva, urmând ca echipa brăileană să revină în Sala Polivalentă pe data de 9 aprilie 2022, atunci când va întâlni SCM Gloria Buzău.

”Mulțumim galeriei și suporterilor care ne-au fost alături la această partidă și îi îndemnăm să ofere în continuare sprijin echipei” a transmis Adrian manole, președintele HC Dunărea Brăila. 

Imagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.