A alimentat și a plecat fără să achite contravaloarea carburantului

Miercuri după-amiază, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică au fost sesizați de o angajată a unei stații de carburant cu privire la faptul că un bărbat a alimentat și a plecat fără să achite contravaloarea carburantului, în valoare de peste 300 lei.

Polițiștii au procedat la căutarea acestuia iar la scurt timp l-au depistat în trafic stabilind că este vorba de un bărbat în vârstă de 39 de ani din municipiul Brăila.

În urma verificării documentelor autoturismului, s-a constatat faptul că Inspecția Tehnică Periodică era expirată din luna mai a anului 2022 iar certificatul de înmatriculare al autovehiculului era suspendat din aceeași lună a anului 2022.

În acest sens, șoferul a fost sancționat contravențional, cu amendă în valoare de 2.465 lei, conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

De asemenea, pe numele acestuia s-a întocmit dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.