Accident în fața Spitalului 3 din Brăila

Astăzi, în jurul orei 13:30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la faptul că pe strada Pietății, în zona Spitalului nr. 3 din municipiu, ar fi avut loc un accident rutier. 

La fața locului polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Pietății, dinspre strada Școlilor, ar fi întrat în depășirea unui alt autovehicul, pe care l-a lovit, condus de o femeie, în varstă de 42 de ani, din Brăila, ce ar fi efectuat virajul la stânga fără a se asigura corespunzător.

În urma impactului, autovehiculul condus de tânăr a ricoșat într-o parcare, lovind un minor în vârstă de 2 ani, ce se deplasa pe partea carosabilă însoțit de mama sa. Minorul se deplasa pe bicicletă, în parcare. După aceea autoturismul condus de tânărul de 22 de ani a lovit un alt autovehicul parcat.

În urma evenimentului, a rezultat vătămarea corporală a minorului si a femeii în vârstă de 42 de ani, ambii fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.

În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.