Acțiuni desfășurate de polițiștii brăileni pentru reducerea riscului rutier

La data de 20 august a.c., în intervalul orar 15:00-21:00, poliţiști din cadrul Serviciului Rutier și ai Poliției Orașului Însurăței au desfășurat o acțiune pentru reducerea riscului rutier, creșterea vizibilității polițienești și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 24 sancțiuni contravenționale conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în valoare totală de 12.235 de lei. Dintre sancțiunile aplicate, 6 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 2 pentru conducere sub influența alcoolului și 16 pentru alte abateri. Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 6 permise de conducere și totodată au constatat în flagrant două infracțiuni.

La data de 20 august a.c., în jurul orei 17:15, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din comuna Stăncuța, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 212C, pe raza localității de domiciliu. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.  

Tot la data de 20 august a.c., în jurul orei 16:30, polițiști din cadrul Poliției Orașului Însurăței, au oprit în trafic un bărbat, în vârstă de 56 de ani, din Buzău, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 203, pe raza localității Dudescu. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce suspendat.

În cauză a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.

Sursa: Realitatea de Braila