Ana Bogdan este în turul 2 la Wimbledon! Calificare după 2 tie-break-uri în fața celei de-a 15-a favorite

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a acces în turul 2 la la Wimbledon, al treilea turneu de Mare Șlem al anului.

Ana Bogdan o va întâlni în turul 2 la Wimbledon pe americanca Alicya Parks

Sportiva născută în Sinaia s-a impus cu 7-6 (1), 7-6 (4) în fața rusoaicei rusoaica Liudmila Samsonova (15 WTA, cs 15).

A fost primul meci direct dintre cele două și a durat o oră și 24 de minute. Românca și-a cedat serviciul în primul set la 2-3, a preluat conducerea cu 6-5, dar în game-ul imediat următor adversara a realizat break. S-a ajuns, astfel, la tie-break, controlat în totalitate de Ana.

În al doilea parțial, Bogdan a făcut break la 4-3, dar din nou și-a pierdut serviciul când a servit pentru set. Tie-break-ul a fost, de această dată, mai echilibrat. Ana a pierdut un punct pe propriul serviciu la 1-2, dar a câștigat 4 la rând. La 5-3 și-a cedat, din nou, serviciul, însă și-a adjudecat următoarele două puncte, calificându-se în faza următoare a competiției.

Românca ajunge pentru a treia oară în turul 2 la Wimhledon, după 2017 și 2022. Adversară îi va fi americanca Alicya Parks (51 WTA), care a trecut cu 6-4, 6-3 de germanca Anna-Lena Friedsam (87 WTA).

Va fi primul meci direct dintre cele două. Accederea în turul 3 va fi o premieră pentru oricare dintre jucătoare. Parks a mai jucat o singură dată pe iarba londoneză, anul trecut, când a fost învinsă în primul tur al calificărilor de Mariam Bolkvadze (Georgia), cu 1-6, 2-6.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.