Comanda Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila a susținut, astăzi, 19 ianuarie 2023, o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat principalele activități desfășurate și rezultatele obținute de jandarmi, în anul 2022. Din partea instituției, au fost prezenți Inspectorul șef – colonel Nicolae Iulian Albăceanu, Prim-adjunctul inspectorului șef și Șef al Statului Major – colonel Nicolae Gabriel Paraschiv și Adjunctul inspectorului șef – colonel Constantin Țupu.
Prim-adjunctul inspectorului șef și Șef al Statului Major, colonel Nicolae Gabriel Paraschiv, care a vorbit despre liniile de activitate „Ordine și Siguranță Publică” și „Pază și Protecție Instituțională”.
„În anul 2022, efortul principal a structurilor de ordine publică ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila a fost direcţionat în vederea executării în condiţii cât mai bune a acțiunilor de asigurare a ordinii publice în zona de competență în scopul prevenirii tulburării ordinii publice, protecției participanților și avutului public / privat, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente sau situaţii care să ducă la tulburări grave ale ordinii publice cu impact major asupra siguranţei cetăţeanului, precum și constatarea faptelor de natură penală și contravențională, săvârșite pe timpul desfășurării adunărilor publice, fiind executate 275 misiuni de asigurare a ordinii publice.
Situaţiile generatoare de ameninţări la adresa ordinii şi siguranţei publice au fost gestionate cu toată responsabilitatea de către conducerea inspectoratului fiind asigurat climatul de ordine și siguranță pentru buna desfășurare a activităților.
În anul 2022, efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila au executat 163 acţiuni de intervenţie, din care 99 intervenţii pentru aplanarea unor conflicte şi 64 intervenţii pentru rezolvarea altor situaţii.
Un obiectiv important a fost menţinerea ordinii publice, atât prin executarea misiunilor specifice Jandarmeriei Române, conform Legii 550/2004 cât şi în sistem integrat, prin constituirea de patrule mixte în mediul urban, mediul rural şi intercomunale conform ordinelor şi dispoziţiilor primite de la eşaloanele superioare.
În perioada analizată, au fost executate 6603 misiuni de menţinere a ordinii publice din care 766 misiuni specifice Jandarmeriei Române şi 5837 misiuni de menţinere a ordinii publice în sistem integrat.
Un obiectiv prioritar stabilit la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila a fost reprezentat de creşterea gradului de siguranţă al elevilor, personalului didactic şi prevenirea delicvenţei juvenile în incinta, zona adiacentă şi pe traseele de deplasare din zona celor 33 unităţi de învăţământ preuniversitar şi grădiniţe aflate în competenţa Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila, fiind constituite pe acest segment 562 patrule cu un efectiv total de 2206 jandarmi.
Pentru realizarea obiectivului prioritar asumat, efectivele unităţii au acţionat pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de deplină siguranţă şi legalitate a examenului de Bacalaureat, în cele două sesiuni organizate, a Evaluărilor naţionale, examenelor de titularizare a personalului didactic şi al examenelor pentru ocuparea posturilor vacante, desfăşurând misiuni de monitorizare a transportului lucrărilor scrise de la centrele de examinare la centrele de evaluare sau centrele de soluţionare a contestaţiilor.
Participarea la realizarea dispozitivului integrat de ordine şi siguranţă publică s-a concretizat în constituirea unui număr de 2685 patrule mixte în mediul urban, 1546 patrule mixte în mediul rural, precum și constituirea a 1557 echipaje /patrule de intervenție/patrule independente în mediul urban şi 49 patrule independente de jandarmi în mediul rural.
Au fost constatate un număr total de 510 infracţiuni cu 523 autori depistaţi, din care 67 infracţiuni cu 77 autori au fost constatate cu ocazia misiunilor executate independent şi 443 infracţiuni cu 446 autori identificaţi în cooperare cu alte instituții. Au fost aplicate 2111 sancţiuni contravenţionale din care 1690 amenzi în valoare de 810.850 lei şi 421 avertismente scrise.
Structurile de ordine publică din cadrul I.J.J. Brăila au participat la desfășurarea unor misiuni / activități contextualizate situației operative existente, în colaborare / cooperare cu alte instituţii / structuri ale statului, în baza planurilor de cooperare, a planurilor de acţiune şi a solicitărilor primite, fiind executate pe acest segment 641 misiuni cu un efectiv total de 3030 jandarmi.
Pe linia combaterii faptelor de natură penală şi contravenţională, activităţile întreprinse au avut la bază legalitatea, parteneriatul social, echidistanţa în relaţiile parteneriale, principiul transparenţei şi apropierii de comunitate.
O componentă prioritară a activităţii din anul 2022 a constituit-o dezvoltarea programelor de prevenire antiinfracţională şi antivictimizare, fiind desfăşurate 273 acţiuni de prevenire a manifestărilor antisociale deviante, prevenirea delicvenţei juvenile, prevenirea violenţei în şcoli şi a violenţei intrafamiliale, conştientizarea incidenţei consumului de alcool, droguri, tutun în rândul tinerilor, prevenirea violenței în sport precum activități de prevenire a criminalității stradale.
O componentă esenţială a demersurilor preventiv educative realizate a fost reprezentată de prevenirea şi combaterea manifestărilor de violenţă produse în incinta sau în proximitatea arenelor sportive.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Brăila execută misiuni de pază la un număr de 19 obiective. Efectivele unităţii au asigurat paza unui număr de 59 transporturi, dintre care 40 transporturi de valori în beneficiul Trezoreriei Brăila (22 transporturi în judeţ, 18 transporturi interjudeţene) și 19 transporturi de produse cu caracter special.
Pe linia misiunii de pază au fost constatate 101 sancţiuni contravenţionale (29 avertismente şi 72 amenzi în valoare de 40.800 lei) și 2 infracţiuni”, au fost datele prezentate de col. Nicolae Gabriel Paraschiv.
Sursa: Realitatea de Braila