Atac masiv în sudul Israelului – Rachete lansate din Gaza

Este a treia zi de război în Israel, după atacul surprinză al grupării militante Hamas asupra comunităților din sudul țării. Israelul a declarat oficial stare de război, pentru prima dată în ultimii 50 de ani și a bombardat masiv Fâșia Gaza. Bilanțul crește dramatic de la o oră la alta, iar până peste 700 de oameni, dintre care 44 de soldați au murit în lupte. Armată poartă lupte de stradă continue cu teroriștii și încearcă să elibereze cât mai multe familii luate ostatice. Pe rețelele sociale au apărut imagini și de la masacrul făcut de de militanți la un festival de muzică – zeci de tineri au fost împușcați, iar alții au fost luați prizonieri. Printre cei care au scăpat miraculos sunt și copiii unor familii de români stabiliți în Israel. Premierul Israelului jură acum răzbunare.

SUA şi-au sporit sprijinul pentru aliatul său Israel, desfăşurând nave şi avioane în regiune. Spitalele din Gaza sunt pline de pacienţi după ce Israelul şi-a început atacurile de răzbunare. Peste 400 au murit în urma atacurilor de răzbunare ale Israelului în Gaza. Peste 250 de cadavre au fost găsite pe locul festivalului de muzică Supernova, una dintre primele ţinte terestre ale atacurilor coordonate de Hamas.

Peste 123.000 de palestinieni au fost strămutaţi din Gaza
Peste 123.000 de palestinieni au fost strămutaţi din Gaza. Aproximativ 74.000 au găsit adăpost în şcoli, potrivit ONU.

Israelul a răspuns atacului surpriză al Hamas cu o serie de lovituri aeriene în Gaza. Fâşia Gaza găzduieşte aproximativ 2.3 milioane de oameni şi are una dintre cele mai mari densităţi de populaţie din lume.

Oficialii palestinieni din domeniul sănătăţii spun că peste 400 de persoane au fost ucise, iar peste 2.000 au fost rănite.

Hamas: Ajutorul SUA pentru Israel este o agresiune
Gruparea militantă Hamas afirmă că ajutorul militar al SUA pentru Israel echivalează cu agresiune împotriva palestinienilor.

„Anunţul SUA că va furniza un portavion pentru a sprijini ocupaţia Israelului este o participare reală la agresiunea împotriva poporului nostru. Luptătorii de rezistenţă din Cisiordania şi naţiunile arabe şi islamice să se alăture bătăliei”, au precizat membrii grupării într-un comunicat.

China solicită găsirea unei soluţii echitabile pentru cele două state beligerante
Ambasadorul Chinei la ONU, Zhang Jun, a condamnat toate atacurile împotriva civililor.

„Ceea ce este important acum, este să prevină o nouă escaladare a situaţiei şi să revenim la găsirea unei soluţii viabile între cele două state”, a declarat Jun.

Ministerul de Externe al Chinei a declarat că reapariţia conflictului arată că „oprirea prelungită” a procesului de pace nu poate continua.

Bilanţ. Peste 700 de israelieni au fost ucişi
Armata israeliană a raportat că peste 700 de israelieni au fost ucişi de sâmbătă dimineaţa până în prezent şi 2.150 au fost răniţi.

Potrivit raportului, 3.284 de rachete au fost lansate din Fâşia Gaza, iar Israelul a lovit 653 de ţinte Hamas.

În Gaza, 413 persoane au fost ucise şi 2.300 au fost rănite în atacuri aeriene lansate drept represalii de Israel.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.