Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Brăila are în administrare 4 baze sportive, care deși nu au beneficiat de fonduri pentru modernizare, au încasat venituri și s-au apucat singuri de treabă.
Încă din luna mai, la Hotel Sport a fost zugrăvită bucătăria și alte cinci camere, la interior, valoarea investiției fiind de 24.283,26 de lei. Aceste lucrări au fost efectuate din venituri proprii. În perioada 01 ianuarie – 31 august, hotelul a înregistrat venituri de 250.626 lei.
În ciuda faptului că nu s-a investit niciun ban în Cantina-Restaurant Sport, localul a înregistrat, în aceeași perioadă, venituri de 282.153 lei.
Terenurile și bazele sportive care aparțin Direcției Județene pentru Tineret și Sport au beneficiat de mici finanțări din partea Ministerului, care însă nu au fost nici pe departe suficiente. În anul 2015 a fost alocată suma de 4.500 de lei, bani de la MTS, pentru achiziționarea unui gard despărțitor între terenurile de tenis de câmp, iar în aprilie 2018 s-au efectuat lucrări de reparație gard și împrejmuire terenuri, în valoare de 22.489,71 de lei. Aceste lucrări au fost efectuate din veniturile proprii, până acum nefiind alocați bani de la buget.
Terenurile au înregistrat, de la începutul anului și până în prezent, venituri de 13.686 lei.