BACALAUREAT: 25 DE CANDIDAŢI AU FOST ELIMINAŢI PENTRU FRAUDĂ SAU TENTATIVĂ DE FRAUDĂ

Luni au început probele scrise din cadrul sesiunii august a examenului naţional de Bacalaureat 2024. La proba de Limba şi literatura română, prima din această serie, au fost prezenţi 14.853 de candidaţi din totalul celor 17.541 de candidaţi înscrişi pentru a o susţine, rezultând o rată de participare de 84,7%. Nu s-au prezentat 2.663 de candidaţi, iar 25 de candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.

„Reamintim că, în funcţie de rezultatele obţinute în sesiunile anterioare şi recunoscute ca atare, în urma solicitărilor exprese, numărul candidaţilor prezenţi la fiecare probă diferă (cu alte cuvinte, cei peste 33.600 de candidaţi înscrişi susţin examenul integral sau parţial). Subiectele şi baremul de corectare au fost publicate la ora 15:00 pe site-ul de profil, conform procedurii”, potrivit comunicatului de presă.

Ministerul Educaţiei precizează calendarul probelor din zilele următoare, respectiv:
20 august: Proba obligatorie a profilului – proba E.c)
21 august: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E.d)
22 august: Limba şi literatura maternă – proba E.b).

Afişarea primelor rezultate, anonimizate, în conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecţia datelor (GDPR), va avea loc luni, 26 august, până la ora 12:00 (pe site-ul bacalaureat.edu.ro şi în centrele de examen).

Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format standard, cât şi electronic. În acest sens, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip prin intermediul căreia îşi exprimă acordul informat privind faptul că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei este finală şi poate modifica, după caz, nota iniţială (prin creştere sau descreştere).

Rezultatele finale vor fi publicate vineri, 30 august. Reamintim faptul că, la examenul naţional de bacalaureat, sunt declaraţi promovaţi candidaţii care îndeplinesc, simultan, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor, au susţinut toate probele scrise şi au primit cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea, respectiv au obţinut cel puţin media 6”, se menţionează în finalul comunicatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.