Bărbat de 32 de ani din satul Lacu Sărat, arestat preventiv după ce a violat o consăteancă în vârstă de 72 de ani

Bărbat de 32 de ani din satul Lacu Sărat, arestat preventiv după ce a violat o consăteancă în vârstă de 72 de ani
Bărbatul a fost prins într-un mijloc de transport ce efectuează curse regulate către Germania, pe raza județului Caraș-Severin
La data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 08:00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie, în vârstă de 72 de ani, din sat Lacu-Sărat, comuna Chiscani, ar fi fost violată.
Din primele cercetări, a rezultat faptul că în noaptea de 14 spre 15 decembrie a.c., un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din satul Lacu-Sărat, comuna Chiscani, ar fi pătruns fără drept în locuința femeii, unde, prin constrângere, ar fi întreținut un raport sexual cu aceasta.
Sâmbătă, 17.12.2022, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila, în colaborare cu Poliția Municipiului Caransebeș l-au depistat pe bărbatul în cauză, într-un mijloc de transport ce efectuează curse regulate către Germania, pe raza județului Caraș-Severin, fiind condus la sediul poliției pentru audieri, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și violare de domiciliu. Totodată, în urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Duminică, 18.12.2022, instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus față de bărbat măsura arestării preventive pentru 30 de zile, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv Brăila.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 11:50 - Ilie Bolojan a ieșit de la Ministerul Energiei, dar a fost zgârcit în declarații
- 10:57 - Modificări Cod Rutier: În ce condiții rămâi fără permis auto pe loc?
- 09:47 - Tudor Gheorghe, dus cu ambulanța la spital de la un hotel din Iași. Ce a pățit artistul
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














