Brăilean de 26 de ani identificat de polițiști și arestat preventiv pentru 30 de zile

La data de 19 decembrie a.c., polițisti din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Biroul Investigații Criminale au identificat și reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore un tânăr, în vârstă de 26 de ani, din Brăila, bănuit pentru săvârșirea trei infracțiunii de furt calificat.

În fapt, în noaptea de 17 spre 18 noiembrie, tânărul, prin ruperea lacatului de acces, ar fi pătruns în incinta unui garaj situat în zona unor blocuri din municipiul Brăila, de unde ar fi sustras mai multe unelte de pescuit și scule, în valoare de 5.000 de lei.

De asemenea, în noaptea de 27 spre 28 noiembrie a.c., tânărul, prin forțarea ușii de acces, ar fi pătruns în incinta unui magazin alimentar de pe raza municipiului Brăila, de unde ar fi sustras țigări, sticle cu băuturi alcoolice, suma de 30 de lei și dispozitivul de înregistrare al camerelor de supraveghere, creând un prejudiciu în valoare de 9.700 de lei.

În noaptea de 29 spre 30 noiembrie a.c., acesta ar fi pătruns prin folosirea de chei potrivite într-un alt magazin alimentar de pe raza municipiului Brăila, de unde ar fi sustras țigări și suma de 200 de lei, creând un prejudiciu în valoare de 5.460 de lei.  

În continuare se efectuează cercetări în cadrul unor dosare penael întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat. 

Astăzi, 20 decembrie a.c., Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a tânărului, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.