Ce dotări trebuie să aibă centrele de vaccinare din Brăila

Consilierii municipali au aprobat cu unanimitate de voturi, într-o ședință extraordinară, acordul pentru schimbarea temporară a destinației, din spațiu de învățământ în structură medicală cu destinația ”Centru de vaccinare anti-Covid-19” pentru 7 săli de sport ale unor unități școlare.

Astfel, sălile de sport de la școlile ”Mihai Eminescu”, ”Mihail Sadoveanu”, ”Nedelcu Chercea” și ”Mihu Dragomir”, dar și de la liceele ”Nicolae Iorga”, ”Anghel Saligny” și ”Edmond Nicolau”, vor fi transformate în centre de vaccinare. În 5 dintre aceste locații vor funcționa câte două centre de vaccinare. Doar la Școala Mihu Dragomir și Liceul Nicolae Iorga va funcționa câte un singur centru. 

Consilierul PNL Florin Gheorghiță a cerut să fie găsite alte spații, în condițiile în care unele din cele 7 unități școlare unde se vor înființa centre de vaccinare nu mai au posibilitatea de a desfășura orele de educație fizică în eventualitatea revenirii la școala față în față.

Primarul Marian Dragomir a adresat o rugăminte consilierilor locali, să înțeleagă că aceste spații au fost alese de alte instituții ale statului și nu de Primăria Brăila, iar aceste spații trebuie să îndeplinească anumite condiții.

Dotările necesare pentru funcționarea unui astfel de centru de vaccinare, pentru registratură – 4 scaune și 2 mese, două laptopuri cu imprimantă și internet. Pentru zon un a de triaj sunt necesare 3 mese și 6 scaune, termometre, 30 de scaune pentru așteptare, vestiare ce vor fi construite din panourile de la secțiile de votare cu o masă și 2 scaune la fiecare vestiar. De asemenea trebuie asigurate câte două paturi, o chiuvetă mobilă, un frigider cu afișaj, data logger pentru frigider și un generator. 

În județ vor mai fi organizate două centre, unul la Ianca și unul la Însurăței.

Sursa: Realitatea de Braila