Cinci brăileni arestați preventiv pentru furt calificat

În noaptea de 22 spre 23 decembrie a.c., în jurul orei 03:30, polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale i-au depistat în flagrant pe trei bărbați, în timp ce încercau să sustragă bunuri dintr-un garaj de pe raza municipiului Brăila.

În urma activităților specifice polițienești desfășurate, polițiștii au identificat un grup de cinci bărbați, cu vârstele cuprinse între 17 și 34 de ani, toți din județul Brăila, care, în cursul anului 2021, ar fi sustras mai multe bunuri din incinta unor imobile și societăți comerciale de pe raza municipiului Brăila, în valoare de aproximativ 100.000 de lei, în acest sens fiind efectuate cercetări în cadrul a 14 dosare penale întocmite sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Astfel, cei cinci brăileni au fost reținuți pe bază de ordonanță pentru 24 de ore. În cursul acestei zile, instanța a admis propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus față de aceștia măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

Bărbații au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.

Sursa: Realitatea de Braila