CNA: AVIZ FAVORABIL PENTRU CAMPANIA ”CALIFICĂ ROMÂNIA ÎN PROGRAMUL VISA WAIVER”

Consiliul Naţional al Audiovizualului a dat aviz favorabil solicitării primite de la Cancelaria Prim-ministrului referitoare la două spoturi, unul pentru televiziune şi unul pentru radio, referitoare la campania „Califică România în Programul Visa Waiver”.

Valentin Vătăjelu, consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului şi coordonator naţional pentru aderarea României la Programul Visa Waiver, a informat că Guvernul va lansa joi o campanie care se referă la impulsionarea reînnoirilor de viză SUA şi de aplicare pentru vize P1 şi P2 pentru cei care au deţinut anterior.

„Acest demers este o oportunitate istorică pentru România de a adera la Programul Visa Waiver în viitorul apropiat. Guvernul României s-a angajat să îndeplinească criteriile de aderare până la sfârşitul anului fiscal american care se termină pe 30 septembrie 2024. Este o zonă de criterii de securitate în care am semnat mai multe acorduri de schimb de informaţii cu Statele Unite ale Americii în vederea combaterii terorismului şi a infracţionalităţii transfrontaliere, dar mai este şi acest ultim criteriu tehnic – o rată de refuz a vizelor P1, P2 pentru turism şi afaceri de sub 3%, ceea ce este extrem de greu de obţinut. În acest demers, practic, este un proiect comun al Guvernului României şi al Ambasadei SUA la Bucureşti, în sensul în care lucrăm împreună pentru atingerea acestui obiectiv şi împreună am stabilit (…) să impulsionăm cetăţenii români deţinători de viză, expirată sau care urmează să expire, să şi-o reînnoiască. Şi atunci dorim să lansăm această campanie pentru că este în sprijinul tuturor românilor şi al generaţiilor viitoare care vor călători în Statele Unite ale Americii fără viză”, a explicat Valentin Vătăjelu.

El a precizat că toate materialele vor fi publice pe pagina Guvernului calificămromania.gov.ro.

Potrivit acestuia, sunt semnale că România este „foarte aproape” de îndeplinirea ratei de refuz de 3%. „Măsura aceasta este practic o plasă de siguranţă să ne asigurăm că toate eforturile depuse până acum nu sunt în zadar şi atunci demersul acesta ne-ar ajuta pe toţi să avem garanţia că pe 30 septembrie vom fi sub 3% cu rata de refuz a vizelor P1, P2”, a precizat Vătăjelu.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.