Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis joi, 30 aprilie, o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până la ora 21.00, în 12 județe.
În Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei și în estul si sudul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului cu viteze la rafală, în general, de 60…70 km/h, vijelii, frecvente descărcări electrice, căderi de grindină, averse ce vor avea și caracter torențial.
Astfel de fenomene se vor semnala și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse.
Începând de vineri de la ora 12 până luni la ora 22, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.