Cod PORTOCALIU de CANICULĂ: maximele sar la 37 de grade! Cod GALBEN de instabilitate atmosferică accentuată: zonele lovite de furtuni electrice – HARTA

Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări cod portocaliu de caniculă, dar și cod galben de instabilitate atmosferică accentuată. 

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 8 iunie, ora 12 – 8 iunie, ora 23
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică temporar accentuată
Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a Moldovei și nordul Munteniei. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (55…65 km/h) și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului.

Imagine

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 8 iunie, ora 12 – 8 iunie, ora 21
Fenomene vizate: temperaturi ridicate, caniculă, disconfort termic ridicat
Zone afectate: conform textului și hărții

Pe parcursul zilei de sâmbătă, în Banat, Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și sud-vestul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, iar maximele se vor situa între 30 de grade în centrul țării și 36 de grade în sud, unde local va fi caniculă și disconfort termic ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități.

Imagine

AVERTIZARE METEO COD GALBEN ȘI COD PORTOCALIU DE CANICULĂ

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 9 iunie, ora 10 – 11  iunie, ora 10

Fenomene vizate: temperaturi ridicate, disconfort termic ridicat

Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat în cea mai mare parte a Moldovei, Dobrogea continentală, nordul Olteniei, sud-vestul Transilvaniei și sudul Banatului se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa între 30 și 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități. Totodată, pe alocuri nopțile vor fi tropicale, temperaturile minime atingând și depășind ușor 20 de grade.

COD PORTOCALIU

Interval de valabilitate: 9 iunie, ora 10 – 11  iunie, ora 10

Fenomene vizate: temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic accentuat

Zone afectate: conform textului și hărții

În intervalul menționat în zona de câmpie și podiș a Munteniei și local în Oltenia, se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, maximele se vor situa, în general, între 35 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperaturile se vor menține deosebit de ridicate și în zilele următoare, îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice.

Imagine

Sursa: Newsinn

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.