Comisarii brăileni de la Protecția consumatorului au aplicat 15 amenzi contravenționale

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Brăila a desfășurat o acțiune tematică de verificare a respectării prevederilor legale, privind conformitatea, modul de etichetare, prezentare și publicitate la comercializarea produselor alimentare de către operatorii economici, în incinta unităților de învățământ și din proximitatea unităților de învățământ, ca parte a unei tematici regionale de control.

Pentru neregulile constatate, comisarii brăileni au aplicat 15 amenzi contravenționale, în valoare totală de 50.000 lei, 13 avertismente, oprirea definitivă de la comercializare și scoatere din circuitul consumului uman a poduselor alimentare neconforme și oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor a dozatoarelor de băuturi calde care funcționau neconform.

Neregulile constatate în timpul controalelor au fost:

– comercializarea unor produse alimentare cu data durabilității minimale/dată limită de consum depășită sau fără elemente de identificare din care să reiasă cu exactitate valabilitatea acestora

– existența unor condiții de depozitare, manipulare, comercializare improprii produselor alimentare

– lipsa afișării în mod corect și complet a prețurilor produselor

– comercializarea a diferite sortimente de băuturi calde prin automate amplasate în exteriorul/interiorul societății fără a fi racordate la sursa curentă de apă potabilă. În cazul automatelor amplasate în exterior, nu sunt asigurate condițiile de temperatură și umiditate pentru menținerea caracteristicilor calitative ale ingredientelor utilizate.

Imagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.