Consilierea psihologică, soluția prin care afli dacă suferi sau nu de boli mintale

Mulți români aleg să-și facă, măcar o dată pe an, analizele medicale uzuale, însă foarte puțini ajung și la un consilier psihologic. O astfel de vizită te lămurește dacă suferi sau nu, de boli mintale.

Fiecare om trece prin momente grele, prin situații solicitante care pot ține de orice aspect al vieții: personal, profesional, spiritual. Însă care este punctul în care nivelul de stres este atât de periculos încât să necesite consilierea unui psihoterapeut?

Iată câteva semnale de alarmă care ar trebui să ne determine să apelăm la ajutor specializat!

Nu reușești să te relaxezi destul

Chiar și atunci când te bagi în pat seară sau când ești în oraș la o plimbare manifești o stare continuă de agitație, de teamă, de frământări, înseamnă că stresul la care ești supus te surmenează. Incapacitatea de a te relaxa este un semnal de alarmă care ar trebui să te facă să apelezi la ajutor specializat.

Ai mari dificultăți în intra în relații cu oamenii

Un comportament social bizar, care nu te caracterizează este un semnal de alarmă. Dacă începi să eviți oamenii din jurul tău, dacă te retragi în ține și niciun contact cu oamenii nu te bucură, ba mai mult, refuzi să mai răspunzi la telefon și să ieși în oraș, cel mai probabil suferi de o formă de depresie care necesită consiliere psihologică.

Ești extrem de arțăgos și irascibilil

Obișnuiești să răbufnești de la orice situație minoră care te incomodează? Te răstești la persoane care nu au absolut nicio vină de ceea ce ți se întâmplă sau care, chiar dacă au făcut o greșeală, nu ar trebui să primească un astfel de comportament căci nu au greșit grav? O stare de iritare care se extinde pe o perioadă mai mare de două săptămâni, o stare care – în mod normal – nu te caracterizează ar trebui să te îndemne să te duci la un psihoterapeut atât spre bine tău, cât și spre binele persoanelor dragi din jurul tău pe care riști să le dărâmi prin irascibilitatea ta.

Insomnie

Mulți dintre noi avem probleme cu somnul, însă cel mai des dormim mai puțin decât ar trebui. În realitate, nu suferim neapărat de insomnii, ci de prea puțin timp pentru a dormi. Totuși, în momentul în care ești frânt de oboseală și ai avea la dispoziție 9 ore de somn, însă tu nu reușești să adormi, mai mult, te afli în această situație mai mult de două săptămâni, ar trebui să apelezi la ajutor specializat.

Mănânci mai mult sau mai puțin

Nu-ți e poftă de mâncare sau poate-ți vine să mănânci în continuu?! O modificare la stilul alimentar normal care se extinde pe o perioadă mai lungă de timp trebuie să-ți ridice niște semne de întrebare cu privire la stresul emoțional la care eșți supus. Cel mai probabil, nu poți să îi faci față, iar această incapacitate se manifestă prin alterarea apetitului.

Ține cont!

Zicala „Mă descurc și singur” nu este funcțională în toate situațiile, tuturor persoanelor.

A apela la un psiholog nu este un gest de slăbiciune, dimpotrivă, trebuie să ai curajul să recunoști față de ține că nu poți face față de unul singur stresului și că ai nevoie de ajutor. 

SURSA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.