Consilierii județeni au aprobat organigrama și statul de funcții de la Spitalul Județean de Urgență Brăila

Miercuri, 30 decembrie, de la ora 9.00, a avut loc o ședință extraordinară a CJ Brăila, ultima din acest an. La ședința desfășurată online au fost prezenți 25 de aleși, din cei 31 în funcție. A lipsit motivat Daniela Bordea de la PSD. Au lipsit nemotivat: Dănuț lungu, Florin Cîrligea, Marian Căpățână, Daniela Pascale (toți PNL) și George Adrian Palade (PSD), ultimul fiind ales deputat și urmează să își depună demisia din CJ Brăila. 

Consilierii hudețeni au aprobat cu unanimitate de voturi organigrama și statul de funcții la Spitalul Județean de Urgență Brăila. 

Conform raportului la proiectul de hotărâre s- majorat numărul total de posturi, de la 2296 la 2317, din care 57 funcții de conducere și 2260 funcții de execuție. De asemenea, trei posturi au fost transformate, în funcție de necesitățile unității sanitare. Astfel, postul de biolog principal a fost transformat în medic specialist, medicină laborator de analize medicale la Corpul D, un post de asistent medical principal PL a fost transformat în asistent medical debutant la Serviciul Județean de Medicină Legală, iar un post de muncitor necalificat a fost transformat în brancardier la secția ATI I.

Totodată, prin Hotărârea Consiliului de Administrație al SJU Brăila, s-a aprobat suplimentarea cu 21 de posturi pentru medici rezidenți. 

Proiectul a fost adoptat cu unanimitate de voturi. 

Sursa: Realitatea de Braila