Controale pentru verificarea respectării măsurilor individuale de protecție în piețele și centrele comerciale de pe raza municipiului Brăila

Duminică dimineață, în intervalul orar 08:30-12:30, poliţiști din cadrul Biroului Proximitate, Biroului Ordine Publică și Biroului Rutier sprijiniți de jandarmi au acționat pentru respectarea măsurilor individuale de protecție în piețele și centrele comerciale de pe raza municipiului Brăila.

În urma activităților desfășurate, au fost legitimate 88 de persoane, verificate mai multe societăți comerciale și controlate  67 de vehicule, fiind testați cu aparatul etilotest 60 de șoferi.

De asemenea, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 14.345 de lei. Dintre sancțiunile aplicate, 14 au fost aplicate la O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 4 la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și una la un alt act normativ.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 3 permise de conducere și au ridicat un certificat de înmatriculare.

Duminică, 6 februarie, în jurul orei 11:40, în urma verificărilor efectuate într-un centru comercial, polițiștii au constatat faptul că o femeie în vârstă de 49 de ani din Brăila, oferea spre comercializare articole vestimentare contrafăcute.

Bunurile în valoare totală de 900 de lei au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar pe numele femeii a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similara, cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.