Cristi Minculescu la 61 de ani, pentru realitatea.net: „Probabil, Dumnezeu a considerat că mai am multe lucruri de făcut în misiunea mea pe Pământ”

Cristi Minculescu împlinește pe 9 ianuarie 2020 vârsta de 61 ani. Cu acest prilej, legendarul solist vocal al trupei IRIS a acceptat să ofere un interviu pentru realitatea.net.

Cristi Minculescu va fi pentru totdeauna legat de fenomenul muzical IRIS şi va rămâne peste ani drept omul care a schimbat definitiv muzica rock românească, încă de la începutul anilor „80.

Timbrul vocal inconfundabil şi prezenţa scenică aparte i-au adus lui Cristi Minculescu, în 1981, titlul de cel mai bun solist al anului. Cariera muzicală a continuat pe un trend ascendent, Minculescu având în palmares sute de turnee şi melodii devenite hituri, precum „Strada ta”, „Trenul fără naș”, „Nu mă uita”, „Cei ce vor fi” şi „Baby”, precedate de un salut devenit, în timp, marcă personală: „Bună seara, prieteni!”.

Cu doar câteva ore înainte de a împlini 61 de ani, Cristi Minculescu a acordat un mini-interviu site-ului Realitatea.

Printre altele, a vorbit despre lucruri delicate, precum transplantul de ficat din 2009, despre faptul că lumea uită marii artişti şi îşi aminteşte de ei abia când se duc, dar şi despre proiectele de viitor, totul pe un ton extrem de optimist şi plin de viaţă. Ba chiar şi haios, pentru că a dezvăluit că îşi menţine vocea inclusiv mâncând îngheţată.

– Cristian Otopeanu: Domnule Cristi Minculescu, La mulţi ani sănătoşi pentru ziua de naştere! Ce mai faceţi, ce proiecte aveţi?

– Cristi Minculescu: Mulțumesc mult! Sunt foarte bine, sănătos, bucuros să-mi aniversez ziua de naștere alături de cei dragi. Ne-ar trebui ore întregi pentru a vă povesti toate proiectele pe care le avem în pregătire, dar cel mai drag și imediat este mega-concertul aniversar “40” de la Sala Palatului ‪din 28 Martie 2020‬. Va fi un concert la înălțime, cu invitați speciali și multe alte surprize. În același timp, am demarat deja un nou proiect “de suflet”, dar pe care prefer să îl păstrez deocamdată secret.

– Din păcate, şi nu de ieri, de astăzi, nu se mai scrie aproape nimic despre oamenii care ne-au încântat odinioară, care consideraţi că ar fi cauza? Cum apreciaţi faptul că muzica de calitate nu a rezistat probei timpului decât în memoria oamenilor, fiindcă pe radiouri sau la TV, cu mici excepţii, nu prea se mai difuzează piese vechi, de calitate?
– Este adevarat faptul ca avem tendinta de a uita foarte repede valorile care ne-au influentat vietile, insa eu am observat ca in general noi, oamenii, avem tendinta de a trece usor peste anumite lucruri, poate din comoditate sau din necesitatea de a ne adapta vremurilor.

Nu cred ca este un lucru pozitiv sa ne intrebam de ce se intampla așa. Ceea ce trebuie sa facem este schimbam acest lucru, sa ne educam pentru a discerne intre ce merita sa promovam si ce nu.

– Aţi avut o cumpănă medicală în 2009, pe care aţi trecut-o cu bine, este vorba despre transplantul hepatic. Cum sunteţi astăzi cu sănătatea, fiindcă este cel mai important lucru?
– Cu siguranta este cel mai important lucru, iar eu ii multumesc zilnic lui Dumnezeu pentru ca mi-a oferit sansa de a fi astazi alaturi de voi. Probabil a considerat ca mai am multe lucruri de facut in misiunea mea pe Pamant.

Aceasta boala ereditara si auto-imuna care ne-a afectat pe tata, sora mea si pe mine a fost foarte dificil de gestionat.

A fost o perioada grea pentru mine, intr-adevar, dar acum sunt foarte bine, sanatos, as putea spune ca mai sanatos ca oricand.

Citește restul interviului pe realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.