Fără Bănel Nicoliță, CS Făurei nu a reușit să obțină niciun punct în partida de pe teren propriu cu Sporting Liești. CS Făurei a dominat meciul, dar oaspeții s-au impus cu 2-1 (1-0).
Sporting Liești a deschis scorul în minutul 44, contrar cursului jocului. Robert Țicămucă, jucător revenit la Liești în pauza de iarnă, a marcat primul gol după o eroare a portarului Goicea, care a scăpat mingea din mână. În repriza a doua, CS Făurei a restabilit egalitatea în minutul 67. Pușcașu a centat de pe partea dreaptă și Valentin Lungoci a trimis în poarta lui Vădeanu.
Doar 7 minute a fost egalitate pe tabela de marcaj. În minutul 74 Andrei Călin a marcat cu un șut deviat și a adus trei puncte echipei din Liești.
CS Făurei: Goicea – Comșa, Bîrsănel, Șt. Banu, G. Niță- S. Moise, Dunca, A. Pușcașu, Fineas Roată – V. Lungoci, Stelian Nicolița. Au mai jucat: G. Pungă, Iliescu, M. Mocanu,
Cu cele trei puncte acumulate în jocul de la Făurei formația din Liești ajunge pe locul 5, cu 19 puncte, la un punct de ocupanta locului 3, CSM Rm. Sărat, cu care se va întâlni în etapa a XII-a, pe teren propriu. CS Făurei rămâne pe penultimul loc în clasamentul seriei a II-a din Liga a 3-a, cu 5 puncte. În etapa viitoare, CS Făurei va juca în deplasare la CSM Bacău, echipă care în această etapă a obținut un punct pe terenul celor de la CSM 2007 Focșani.
Bănel Nicoliță și-a anunțat revenirea la echipă în etapa a 13-a, când CS Făurei va juca pe teren propriu cu Dacia Unirea Brăila.
Sursa: Realitatea de Braila