Culisele statului paralel | Dezvăluiri incendiare despre șeful SPP – Lucian Pahonțu, mai tare ca Băsescu și Iohannis

Șeful Serviciului de Pază și Protecție, Lucian Pahonțu, este un personal extrem de controversat. Împotriva sa au fost lansate mai multe acuzații dure, dar scandalurile în care a fost implicat au fost stinse repede. 

Lucian Pahonțu, șeful Serviciului de Protectie și Paza a fost acuzat, în direct la un post de televiziune, că ar fi împușcat un om. Acuzația a venit din partea unui alt ofițer SPP. Incidentul, așa cum a fost descris la acel moment, ar fi avut loc în timpul unei partide de vânătoare din județul Prahova.

Deznodământul acestei dezvăluiri a fost rapid și uluitor. Ofițerul SPP, pe numele lui Petre Soare, a fost chiar el acuzat de ucidere din culpă în acel dosar.

Incidentul cu pricina a avut loc în ianuarie 2012, în pădurea Turbatu din Drăgănești, județul Prahova. La vânătoare au participat oameni de afaceri, vânători, dar și doi oameni din SPP, Lucian Pahonțu și un subordonat. Aici, un om a murit împușcat în cap, iar angajatul SPP a dat de înteles că ancheta l-a ocolit pe șeful său deși ar fi fost principalul suspect.

„Pahonțu a plecat de la locul incidentului fără să lase arma. Ni s-a spus să stăm liniștiți și să nu zicem nimic. Spune-le vânătorilor să zică că nu s-a întâmplat nimic”, ar fi povestit martorul în interviul televizat (sursa: hotnews.ro)

Într-un răspuns primit de Hotnews de la SPP, reprezentanții serviciului spuneau:
„În legătură cu reportajul la care faceți referire, precizăm că există dosar de cercetare la Parchet. În cauză au fost efectuate numeroase expertize judiciare, precum și alte investigații. Vinovățiile sunt stabilite de către procurori. Generalul Lucian Pahonțu a fost audiat de către procurori pentru stabilirea adevărului în cazul expus de dumneavoastră, iar calitatea sa în acest dosar este de martor”, se arată în comunicat.

Tot Lucian Pahonțu a fost și subiectul unei scrisori transmise către președintele Traian Băsescu de colonelul SPP Mircea Găinușă. Și acesta făcea acuzații foarte grave.

„După instalarea noii conduceri, în decembrie 2005, Serviciul de Protecție și Pază a fost supus în mod conștient unei acțiuni concertate de disoluție instituțională acționându-se în direcția distrugerii fundamentelor morale, identității și memoriei instituției“ (…) „Serviciul de Protecție și Pază a devenit structura în care sunt ascunse cadre militare care au aparținut fostelor instituții represive comuniste sau au activat ca înalți demnitari, salarizați, în fostul CC al UTC”, se arată în scrisoarea trimisă în 2007 de colonelul Mircea Găinușă președintelui Traian Băsescu. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.