Mijlocul lunii martie a însemnat aniversarea a 100 de ani de existență a fotbalului la Brăila. Deși trece prin una din cele mai negre perioade din istoria sa, Dacia Unirea Brăila a ținut să omagieze cât mai bine centenarul fotbalului brăilean.

Vineri seara, de la ora 18.00, la Muzeul Brăilei ”Carol I”, a avut loc întâlnirea dedicată centenarului, care s-a bucurat și de prezența a trei reprezentanți a Federației Române de Fotbal, Mihai Stoichiță, Gabriel Bădescu și Auraș Brașoveanu. nu au lipsit de la această întâlnire mulți dintre jucătorii și conducătorii de legendă ai clubului, dar administrația locală a tratat cu multă indiferență acest eveniment. O prezență remarcabilă a fost cea a lui Marius Stan, fostul primar al Galațiului, care a fost unul dintre jucătorii emblematici ai Dacia Unirea Brăila la începutul anilor ′90, când echipa brăileană juca în Divizia A.

Mihai Stoichiță a aruncat câteva săgeți către dministrația locală, transmințând că autoritățile ar trebui să se implice mai mult în dezvoltarea fotbalului și a sportului în general, care este un fenomen social.

La eveniment au fost prezenți deputatul PNL Vasile Varga sau consilierul județean Ionel Avram, care au fost în urmă cu mai mulți ani membri în Consiliul de Administrație al clubului. În rest nici un reprezentant al administrației brăilene nu a fost prezent la evenimentul încheiat cu lansarea cărții ”Dacia Unirea Brăila: un veac la curtea sportului rege” scrisă de Cristian Constantin.

Duminică, după meciul de Liga a 2-a în care Dacia Unirea Brăila a obținut prima victorie din sezonul de primăvară, s-a jucat un meci omagial între echipa fostelor glorii ale clubului și Asociația Suporterilor Dacia Unirea Brăila. Foștii fotbaliști au câștigat cu 5-1 (4-0) după două reprize a câte 25 de minute. Golurile au fost marcate de Ionel Drăgoi (două goluri), Victor Titirișcă, Nicu Marcadonatu și Bănel Nicoliță, respectiv Florentin Petre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here