Dacia Unirea Brăila a reușit în ultima etapă din play-out ce n-a reușit pe parcursul întregului campionat, să câștige un meci și să nu primească gol. Victimă a fost Viitorul Ianca, echipă cu un parcurs foarte bun în primăvara acestui an, dar care în meciul de pe Municipalul din Brăila a avut o evoluție mai mult decât modestă și nu a reușit să trimită niciun șut sănătos pe spațiul porții apărate de Moisoiu.
În minutul 3 Băluță a trimis cu capul din 8 metri peste poarta brăilenilor, pentru ca peste un minut Vali Robu să șuteze de la 20 de metri, dar pe direcția portarului Mihai, care a reținut fără probleme. În minutul 10, Ciucureanu a trimis o minge în careu, dar Mucuță a reluat din 4 metri pe lângă poartă. În minutul 16 portarul Moisoiu a ieșit în afara careului și s-a ciocnit cu Gherghișan iar arbitrul a acordat lovitură liberă. A executat Băluță care a trimis peste poartă. În minutul 24 Ciucureanu a executat o lovitură liberă de la circa 30 de metri, lateral stânga, pe colțul scurt, dar a trimis în brațele portarului Mihai. Trei minute mai târziu tot Ciucureanu a executat o lovitură liberă din colțul careului de 16 metri, lateral stânga, dar a trimis pe colțul scurt, în plasa laterală, iar în minutul 30, Gherghișan din 4 metri a trimis pe lângă poartă.
În minutul 32 Ciucureanu a încercat să pătrundă spre poartă, dar s-a ciocnit cu Bogdan Ene și arbitrul a acordat lovitură liberă de la 17 metri. Băluță a executat dar a trimis mult peste poartă, iar până la pauză nu s-a mai întâmplat nimic notabil, astfel că scorul la pauză a rămas 0-0.
După pauză meciul s-a desfășurat în aceiași notă, iar prima acțiune mai periculoasă a fost în minutul 53, când Ciucureanu a șutat din 8 metri, lateral, în plasa laterală. Trei minute mai târziu Dacia Unirea a ripostat cu un șut al lui Robu, de la 22 de metri, reținut de portar. Un minut mai târziu Robu a avut o pătrundere și a căzut în duel cu un adversar, dar nu s-a acordat nimic.
În minutul 68, o pasă în adâncime l-a găsit în careu e Turcu, care a trecut de portarul Mihai, iar acesta l-a faultat în careu și arbitrul a dictat penalty și l-a eliminat pe portarul celor de la Viitorul Ianca. Vali Robu a executat și l-a învins pe Leonard Drăgan, cel care a intrat în poarta celor de la Ianca, 1-0 în minutul 70.
În minutul 74 Boroșu a executat o lovitură liberă din lateral dreapta, iar Alin Sava a reluat cu capul din 7 metri și a trimis în plasa porții oaspeților, 2-0!
În ultimul sfert de oră echipa antrenată de Viorel Tănase a încercat să ia meciul mai în serios, dar era prea târziu, mai ales cu un om în minus. În minutul 79 Petrache a executat un corner de pe dreapta, a centrat la bara a doua, iar Moroianu a reluat cu capul spre colul de unde a venit centrarea, însă mingea a trecut pe lângă poartă. Patru minute mai târziu, Petrache a executat o lovitură liberă de la 22 de metri, lateral dreapta, dar Moisoiu a intervenit și a respins în corner. Un minut mai târziu, după o cursă pe dreapta a lui Șoptică, acesta a centrat pentru Băluță, dar acesta a șutat din lateral stânga în brațele portarului. În minutul 90+1 Petrache a șutat din dreapta, pe colțul lung, dar mingea a trecut pe lângă poartă, iar scorul final a fost 2-0 pentru Dacia Unirea Brăila.
Dacia Unirea Brăila: Moisoiu – Stepanenco, Sava, B. Ene, Bădilaș – Gorgovan (min. 52 Balaban), Boroșu, Dragomir (min. 90+2 Orzan), Răileanu (min. 52 Buhăescu) – V. Robu, Ghiță (min. 61 S. Turcu)
Viitorul Ianca: A. Mihai – M. Iordache, D. Popa, M. Moroianu, L. Coteț (min. 75 R. Șoptică) – D. Andrei (min. 69 L. Drăgan), C. Chivu (min. 62 R. Păvălache), Gherghișan (min. 46 A. Petrache), R. Băluță – C. Ciucureanu, D. Mucuță (min. 46 D. Cheleș)
Dacia Unirea a terminat pe ultimul loc în play-out, cu 5 puncte, iar Viitorul Ianca a încheiat sezonul pe locul 3 în play-ff, cu 39 de puncte.
Sursa: Realitatea de Braila