Dacia Unirea Brăila s-a reunit sub comanda lui Joao Pinto

Lotul Daciei Unirea Brăila s-a reunit marți după amiază, la stadionul Municipal, după conferința de presă de prezentare a noului antrenor principal al echipei, portughezul João Manuel Pinto. Acesta îl va avea ca antrenor secund pe Marian Samuilă, iar antrenor cu portarii va fi italianul Christian Minardi. 

Pinto a spus că astăzi îi va cunoaște pe jucătorii care s-au prezentat la reunirea lotului, urmând ca cei care vor veni de la Academiile de fotbal din Nigeria și Costa de Fildeș să se alăture pe parcurs. În primă fază, așteaptă viza de intrare în românia și obținerea permisului de muncă. 5 fotbaliști, 3 din Nigeria și doi din Coasta de Fildeș. Este vorba despre un portar, un fundaș central, un mijlocaș defensiv și doi atacanți. La începutul lunii februarie mai sunt așteptați alți patru jucători din aceleași țări. 

Înainte de începerea antrenamentului, antrenorul João Manuel Pinto a fost așteptat de un grup de suporteri. 

La reunirea de astăzi au fost prezenți următorii jucători: 

Portari:Toma Bogdan, Moisoiu Andrei. Jucători de câmp: Bădilaș, Ene, Sava, Simion, Robu, Boroșu, Răileanu, Duțu, Ghiță, Stepanenco, Radu, Turcu, Neiman și Kamil. 

A fost stabilit și programul unor meciuri amicale. Astfel, sâmbătă, 21 ianuarie, va avea loc un joc școală cu echipele de juniori ale clubului, antrenate de Iulian Bogoi și Victor Olenic. Pe 28 ianuarie este programat un meci amical cu echipa de Liga a 4-a, Victoria Traian, iar pe 4 februarie cu Unirea Braniștea. Pe 11 februarie este programat un amical cu Recolta Gheorghe Doja (liga 3, seria III), pe 18 februarie cu Voința Cudalbi, liderul Ligii a 4-a din Galați. Pe 22 februarie este programat un amical cu Viitorul Ianca, iar pe 25 februarie este programat un amical cu Viitorul Cireșu, liderul Ligii a 4-a din Brăila. Ultimul amical este programat pe 4 martie, cu Sporting Liești.  

ImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.