David Popovici a câștigat medalia de bronz în proba de 100 de metri liber, la Campionatul European de înot

Sportivul român David Popovici a cucerit medalia de bronz în proba de 100 m liber, duminică seara, la Campionatele Europene de înot în bazin scurt (25 de metri) de la Otopeni.

Popovici a fost cronometrat cu timpul de 46,05, fiind devansat de francezul Maxime Grousset, 45,46, şi de italianul Alessandro Miressi, 45,51.

Popovici a început foarte slab, fiind pe ultimul loc (8) după prima lungime de bazin, apoi a fost pe 7 la 50 şi 75 m, dar a avut un finiş impresionant, reuşind să câştige bronzul.

David Popovici fusese înregistrat cu al doilea timp din serii (46 sec 70/100) şi cu al şaselea din semifinale (46 sec 48/100).

Românul Robert-Andrei Badea s-a clasat pe locul 5 în finala probei de 400 m mixt masculin, cu timpul de 4 min 07 sec 57/100. 

Vineri seara, Andrei Ungur a câştigat prima medalie pentru România la Europenele de la Otopeni, bronz în proba de 100 m spate. Sâmbătă, David Popovici s-a clasat pe patru la 200 m liber.

România a participat la Europene cu un lot de 21 sportivi (7 fete şi 14 băieți) şi a încheiat cu două medalii de bronz.

La precedenta ediție a Europenelor în bazin scurt, care a avut loc la Kazan (Rusia), în 2021, David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, iar Robert Glință a obținut un argint la 100 m spate şi un bronz la 50 m spate. La Mondialele în bazin scurt din 2022 de la Melbourne, Popovici a cucerit argintul la 200 m liber. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.