Depistat pozitiv la testul cu aparatul Drugtest, avea și permisul suspendat

Depistat pozitiv la testul cu aparatul Drugtest, avea și permisul suspendat
La controlul corporal, polițiștii au găsit un ambalaj din folie transparentă ce conținea o substanță de culoare albă în formă solidă
Duminică, 30 octombrie a.c., în jurul orei 19:20, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică au oprit în trafic un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autovehicul pe Șoseaua Buzăului, din municipiul Brăila. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce suspendat.
De asemenea, șoferul a fost testat cu aparatul Drug Test, iar în urma testării ar fi rezultat consumul de substanțe psihoactive, motiv pentru care i-au fost recoltate mostre biologice la spitalul din municipiu.
De asemenea, în urma controlului corporal efectuat, polițiștii au descoperit și ridicat în vederea continuării cercetărilor, un ambalaj din folie transparentă ce conținea o substanță de culoare albă în formă solidă (cristal).
Pe numele său a fost întocmit dosar penal și sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența unor substanțe psihoactive și conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 16:09 - Rusia, fără câștiguri teritoriale în martie: cum a reușit Ucraina să oprească ofensiva
- 15:50 - Ana-Maria Păcuraru: PRESIUNE MAXIMĂ - Trump strânge șurubul financiar pe Teheran
- 15:33 - Kader Keita, audiat în dosarul accidentului mortal: riscă până la 7 ani de închisoare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News














