Deputatul Ioniță consideră că noua Lege a pensiilor îi disprețuiește pe medici

Legea pensiilor impusă de guvernarea PSD – ALDE vine să creeze noi discriminări în sistem și demonstrează preocuparea actualilor guvernanți pentru a favoriza pensiile speciale, multe dintre acestea nemeritate, în dauna oamenilor care au muncit o viață, este semnalul de alarmă tras de deputatul PNL Antoneta Ioniță.

Parlamentarul brăilean este unul dintre inițiatorii unor amendamente la Legea pensiilor, prin care s-a dorit ca medicilor să le fie recunoscută întreaga activitate efectuată în sprijinul pacienților, inclusiv orele de gardă, amendamente care au fost ignorate de guvernanți.

Practic, s-a dorit cumularea orelor de gardă cu activitatea curentă, astfel încât medicii și personalul medical să fi putut ieși la pensie înainte de vârsta standard de pensionare prevăzută de legislația actuală, dar nu înainte de 57 de ani, la femei și de 60 de ani, la bărbați.

Am propus ca, în funcție de orele de gardă lucrate și pentru care au achitat contribuțiile de asigurări sociale, personalul din sistemul medical să fi avut acest avantaj al ieșirii la pensie, la cerere. Cine dorea să rămână în sistem, o putea face. Nu trebuie uitat de stresul acestor oameni, de provocarea de a face zilnic față unui număr mult prea mare de pacienți, nu trebuie să neglijăm faptul că, uneori, personalul medical este pus în situația să muncească până la epuizare, pe fondul crizei de medici. Avem în prezent peste 50 de cazuri de medici români decedați din cauza stresului extrem, a nenumăratelor gărzi, dar și a nemulțumirilor legate de lipsa de respect, de aparatură, de materiale sanitare și a lipsei de perspective, spune Antoneta Ioniță.

Prin amendamentele depuse s-a dorit ca personalul angajat în sistemul medical, care a efectuat ore de gardă, să fi beneficiat, la cerere, de pensionare înaintea vârstei standard, în cuantum direct proporțional cu numărul de gărzi efectuate. În plus, personalul operativ de intervenție din cadrul serviciilor de asistență medicală de urgență și prin ajutor calificat ar fi putut opta, la cere, de pensionare pentru limită de vârstă, fără penalizări, la 57 de ani, atât femeile, cât și bărbații, dacă ar fi avut vechime în activitate de minimum 20 de ani.

”PSD a respins toate aceste amendamente. Importante rămân pensiile speciale, nu recunoașterea meritelor unor oameni de care depinde viața semenilor lor. PSD demonstrează încă o dată disprețul față de sănătate, de normalitate, de oameni și de viitorul lor”, a concluzionat deputatul liberal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.