Deputatul Popa îi va premia pe fiecare dintre cei doi tineri din Brăila, care au avut media 10 la Bacalaureat, cu câte 5000 lei

Deputatul Popa îi va premia pe fiecare dintre cei doi tineri din Brăila, care au avut media 10 la Bacalaureat, cu câte 5000 lei
Indemnizația pentru lunile trecute a oferit-o pentru o investiție mai mare, care este în derulare în acest moment
Deputatul PNL de Brăila, Alexandru Popa a anunțat astăzi că după ce a văzut că la nivelul județului Brăila la examenul de Bacalaureat, înainte de contestații, sunt deja două medii de 10, a luat decizia de a-i premia pe cei doi absolvenți ai Colegiului Gh. M. Murgoci. Popa i-a felicitat pe cei doi elevi care au obținut rezultate excelente la acest examen important și de asemenea, pe profesorii lor.
”Felicitări merită, la modul general, elevii și profesorii brăileni, având în vedere că județul nostru se află din nou pe un loc meritoriu în topul național, din punct de vedere al ratei promovabilității la Bacalaureat. Eu am făcut referire în special la cei doi elevi care au luat media 10 pentru că am decis să-mi folosesc indemnizația de parlamentar pe această lună pentru a-i premia pe fiecare pentru munca depusă și pentru rezultatele foarte bune obținute la acest examen.
Îi voi premia pe fiecare dintre cei doi tineri cu câte 5000 lei, iar dacă după contestații vor mai fi medii de 10, același premiu îl vor primi și ceilalți.
Indemnizația mea pentru lunile trecute am oferit-o pentru o investiție mai mare, care este în derulare în acest moment, însă voi da mai multe amănunte atunci când lucrările se vor încheia și vom putea prezenta rezultatul final.
Încă o dată, felicitări elevilor și profesorilor brăileni și nu în ultimul rând, părinților!” a declarat deputatul Alexandru Popa.
Sursa: Realitatea de Braila
Citește și:
- 16:03 - Donald Trump lansează un ultimatum pentru NATO privind redeschiderea Strâmtorii Ormuz „în câteva zile”
- 15:58 - Nicușor Dan și omologul său polonez, Karol Nawrocki, vor coprezida Summitul B9 la Palatul Cotroceni
- 15:04 - Românii întorc spatele sistemului: prăbușire istorică a încrederii în stat și partenerii externi
- 12:37 - Crin Antonescu, despre eventuala candidatură a lui Bolojan la președinție: „Dacă sistemul a vrut să pună pe cineva, a pus”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Braila și pe Google News










