DOUĂ AERONAVE F-18 AU MONITORIZAT SITUAŢIA DE LA GRANIŢA CU UCRAINA, ÎN CONTEXTUL ATACURILOR RUSIEI

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a informat că două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene Finlandeze au supravegheat situaţia la graniţa României cu Ucraina, în contextul atacurilor Rusiei din noaptea de miercuri spre joi asupra infrastructurii civile şi portuare din ţara vecină.

„Ministerul Apărării Naţionale a intensificat măsurile de monitorizare şi supraveghere a spaţiului aerian naţional cu forţele şi mijloacele aflate în Serviciul de Luptă Poliţie Aeriană. Începând cu ora 1,32, două aeronave F-18 ale Forţelor Aeriene Finlandeze au decolat din Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu pentru monitorizarea situaţiei aeriene. Aeronavele au revenit în bază în jurul orei 3,25”, a transmis sursa citată.

Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din judeţul Tulcea. Ca urmare, a fost transmis, în jurul orei 1,20, un mesaj RO-ALERT, iar la ora 2,13 a fost declarată încetarea măsurilor de alertare în toate zonele vizate.

Echipe ale Ministerului Apărării Naţionale execută, la acest moment, cercetări în teren, pentru căutarea unor eventuale obiecte căzute pe teritoriul naţional, ca urmare a atacurilor executate asupra infrastructurii portuare ucrainene în ultimele două nopţi.

MApN a informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea, se precizează într-un comunicat al ministerului.

Potrivit comunicatului, „Ministerul Apărării Naţionale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.