Dunărea Brăila învinsă la 10 goluri de CSM București

HC Dunărea Brăila și CSM București au făcut un meci frumos, în care până în minutul 46 s-a jucat de la egal la egal. În ultimele 14 minute HC Dunărea a marcat un singur gol, iar oaspetele au înscris de 10 ori. 

CSM București a marcat primele două goluri ale meciului, dar Brăila a egalat la 2 în minutul 5. Bucureștencele au marcat apoi de 3 ori la rând, însă din nou Dunărea a revenit și în minutul 14 au egalat la 8. În minutul 22 CSM București s-a distanțat din nou la trei goluri, scor 12-15, iar în minutul 25 diferența s-a mărit prima dată la 4 goluri, scor 13-17.

La scorul de 14-18 în poarta Brăilei a intrat Șerban și până la pauză gazdele au redus handicapul la un singur gol, scor 17-18. La scorul de 16-18 Omoregie a aruncat din extremă, iar mingea a lovit-o în plină figură pe Șerban, însă portărița Brăilei și-a revenit și a continuat jocul.

În primul minut al reprizei a doua Brăila putea să egaleze, dar Udriștioiu a ratat o aruncare de la 7 metri. Totuși, la următorul atac Brăila a egalat la 18 prin Tamires Morena, iar în minutul 33 golul lui Dache a dus Brăila pentru prima dată la conducere. Dunărea a mai condus o dată, la scorul de 20-19, după o torpilă marca Tiron, pentru ca în minutul 38 CSM-ul să revină la conducere pe tabela de marcaj, scor 20-21.

Dmitrovic a marcat pentru 21-21 de la 7 metri, apoi Curea a redus echipa bucureșteană la conducere. Hrupen a cerut Time Out, dar Brăila a irosit atacul și Cvijic a majorat diferența la două goluri. Dmitrovic a înscris de la 7 metri pentru 22-23, în minutul 46, iar până la final Dunărea Brăila a mai marcat un singur gol, în minutul 50, când Dmitrovic a înscris pentru 23-27.

Până la final CSM București a marcat 6 goluri și s-a impus în Polivalenta din Brăila la 10 goluri diferență, 33-23 (18-17).

Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Aneta Udriștioiu – 7 goluri (4 de la 7 metri), Bianca Tiron -5, Marina Dmitrovic -4 (2 de la 7 m), Nicoleta Safta -2, Morena Tamires -2, Elena Dache -2, Cătălina Preda -1.

În poartă Gabriela Dobre a avut 4 intervenții reușite, iar Elena Șerban a avut 6 intervenții reușite. Au mai jucat: Gabriela Bucur, Natasa Krnic, Alina Czeczi și Ștefania Epureanu.

Marina Razum nu a intrat deloc, deși a fost trecută pe foaia de joc, fiind accidentată. Ea a primit la începutul meciului un buchet de flori din partea conducerii clubului, astăzi fiind ziua ei. Bojana Milic, Diana Axinte, Iasmina Ichim și Ioana Bălăceanu sunt și ele accidentate, iar Claudia Constantinescu nu a jucat, având clauză în contractul de împrumut să nu joace în meciurile contra CSM București.

Pentru CSM București au marcat: Cristina Neagu -9 goluri, Carmen Martin -5, Andrea Lekic -5, Crina Pintea -3, Iulia Curea -3, Dragana Cvijic -3, Gabriela Perianu -1, Andreea Klikovac -1, Bianca Marin -1, Itana Grbic -1, Elizabeth Omoregie -1.

Următorul meci pentru HC Dunărea Brăila va fi sâmbătă, 29 februarie, de la ora 11.00, în deplasare la CSU Cluj Napoca.

La finalul partidei pe parchetul Sălii Polivalente au coborât și jucătorii de la Dacia Unirea Brăila, care au fost prezenți în tribună la acest meci. Cele două echipe și fotbaliștii de la Dacia Unirea Brăila au făcut apoi o poză de grup, după care Cristina Neagu a fost principala țintă a copiilor pentru sesiune foto și autografe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.