Federaţia SANITAS intră de astăzi în grevă japoneză

Membrii de sindicat SANITAS din toată țara declanșează, astăzi, „greva japoneză”, o formă de protest fără întreruperea activității, se arată într-un anunț postat pe pagina de Facebook de organizația sindicală din Sănătate, potrivit realitatea.net

„Astfel, de Ziua Internațională a Muncii Decente, membrii SANITAS doresc să atragă atenția că ei continuă să își facă datoria cu decență, însă guvernanții români îi tratează cu maximă indiferență”, se arată în mesajul postat cu o zi în urmă. 

O decizie în acest sens a fost luată pe 1 octombrie de Consiliul Național al Federației SANITAS. La ședință au participat președinții organizațiilor județene SANITAS din toată țara, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unitățile sanitare, cele de asistență medico-socială și cele de asistență socială, care au analizat cele mai importante probleme cu care se confruntă salariații din sistemele de activitate aflate de mai bine de 7 luni în prima linie a luptei cu noul virus SARS-COV-2.

Potrivit sursei citate, analiza a vizat stadiul aplicării legislației cu caracter salarial specifică/emisă în perioada pandemiei de COVID-19, suficiența/insuficiența măsurilor de protecție a lucrătorilor din sistemele reprezentate pentru evitarea contaminării lor și a pacienților/beneficiarilor, situația reală a personalului medical și auxiliar infectat în toată această perioadă, stadiul de epuizare și nemulțumire a salariaților și nu în ultimul rând, lipsa de reacție a autorităților de la toate nivelurile la solicitările, propunerile și sesizările noastre.
 
„În urma analizei făcute, (…), Federația SANITAS din România, solicită pe această cale, organizarea unei întâlniri de urgență cu participarea primului-ministru Ludovic ORBAN și a tuturor factorilor responsabili care pot contribui la identificarea de soluții optime pentru revendicările membrilor noștri, revendicări pe care vi le prezentăm în cele ce urmează:
 
1. Punerea în aplicare a legislației cu caracter salarial, în vigoare la această dată.
a. Acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unitățile sanitare, serviciile de ambulanță, DSP-uri, medicina școlară, unitățile de asistență medico-socială, care în perioada stării de urgență a intrat în contact cu pacienți suspecți de infecția cu virusul SARS-COV-2.
b. Acordarea stimulentului de risc pentru personalul medical din unitățile de asistență socială care în perioada stării de urgență a intrat în contact cu pacienți suspecți de infecția cu virusul SARS-COV-2.
c. Acordarea sporului de până la 30% pentru personalul din sistemul sanitar și cel de asistență socială conform Legii nr. 56/2020 și a Ordinului comun 1070/ 94/ 2087/2020.
d. Acordarea voucherelor de vacanță pentru tot personalul din sistemul sanitar și cel de asistență socială, din unitățile de asistență medico-socială și din medicina școlară.
e. Acordarea sporului de 55 – 85% pentru personalul din unitățile sanitare și DSP-uri conform Legii nr. 153/2017 și HG nr. 153/2018.
2. Deblocarea posturilor în unitățile sanitare, cele de asistență medico-socială și cele de asistență socială.
3. Asigurarea echipamentelor/materialelor de protecție în cantitatea/calitatea necesare pentru o optimă protecție a personalului expus infectării cu noul virus.
4. Acordarea, începând cu 1 ianuarie 2021, a salariilor prevăzute de Legea nr.153/2017 pentru anul 2022, pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistență socială și medico-socială.
5. Calcularea sporurilor la salariul de bază actual pentru tot personalul din sistemul sanitar, sistemul de asistență socială și medico-socială.
6. Relansarea dialogului social real la toate nivelurile.”
 

Sursa: Realitatea de Realitatea Medicala

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.