Vineri, 17 februarie a.c., în jurul orei 22.50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că pe Calea Călărașilor, din municipiul Brăila, ar fi avut loc un accident rutier.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 73 de ani, din Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Călărașilor, dinspre strada Radu Negru, către strada Sebeșului, la intersecția cu strada Milcov, ar fi pătruns în sensul giratoriu, a acroșat bordura și a sărit cu autovehiculul peste acesta. șoferul a rămas încarcerat în autoturism și a fost nevoie de intervenția pompierilor de la descarcerare pentru a-l scoate din autoturism.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a șoferului, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Șoferul nu a putut fi testat la fața locului, motiv pentru care îi vor fi prelevate mostre biologice la spital în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt în cadrul unui dosar penal întocmit de polițiști.
Sursa: Realitatea de Braila