Ghid pentru EURO 2024 și JO 2024, întocmit de ANPC și ECC România

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) şi Centrul European al Consumatorilor România (ECC Romania) au pregătit un ghid cu recomandări și informații utile pentru fanii EURO 2024 și pentru cei ai Jocurilor Olimpice de la Paris.

Potrivit unui comunicat de presă al ANPC, recomandările sunt incluse într-un ghid de călătorie conceput special care conţine detalii referitoare la modalităţile de transport către şi în Germania, drepturile pasagerilor, în cazul transportului aerian, ce situaţii pot apărea atunci când doresc să rezerve cazare, ce condiţii speciale sunt valabile, în zonele speciale, ecologice, delimitate în unele dintre oraşele în care se desfăşoară competiţiile etc, potrivit Agerpres.

„Discuţiile noastre cu companiile aeriene şi cu aeroporturile din România, inclusiv acest ultim demers privind Ghidul de Călătorie pentru Euro 2024, au avut ca scop oferirea tuturor informaţiilor de care consumatorii au nevoie, în această vară, pentru a fi cât mai bine protejaţi în faţa unor situaţii care pot apărea la evenimentele sportive majore ale anului: Euro 2024, din Germania, şi Jocurile Olimpice de Vară de la Paris, precum şi sezonul de vacanţă”, a declarat, în comunicatul citat, Sebastian Hotca, preşedintele interimar al ANPC.

Autoritatea a creat și un cod QR pentru accesul direct la ghid.

„Macheta afişului care conţine codul QR este disponibilă, de asemenea, pe site-ul ANPC, la link-ul https://anpc.ro/wp-content/uploads/2024/06/afis-Ghid-de-calatorie.pdf. Recomandăm tuturor transportatorilor de persoane, care au ca destinaţie Germania, să descarce macheta şi să o afişeze, în locuri accesibile călătorilor, în această perioadă, informaţiile cuprinse în ghid fiind deosebit de importante pentru consumatori. Menţionăm că afişul, care conţine codul QR la care poate fi accesat direct Ghidul de Călătorie pentru Euro 2024, este deja postat în aeroporturile internaţionale din România”, precizează sursa citată.

Ghidul de călătorie poate fi accesat AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.