HC Dunărea Brăila începe marți meciurile oficiale din 2020

Anul 2019 a fost unul mediocru pentru HC Dunărea Brăila. Singura echipă sportivă din Brăila care mai evoluează în primele două eșaloane ale sportului din România a încheiat campionatul trecut pe locul 9, pentru al doilea sezon la rând. Echipa pregătită de Aurelian Roșca a tremurat până în ultimele etape pentru a scăpa de barajul pentru evitarea retrogradării.

În cantonamentul din decembrie, antrenorul Roșca a decis să părăsească echipa. După despărțirea de antrenorul care salvat echipa de la barajul de menținere în Liga Națională, conducerea clubului a reușit aducerea pe banca tehnică a croatului Neven Hrupec, primul antrenor străin al Dunării Brăila.

Anul trecut a însemnat accidentarea Ioanei Bălăceanu, apoi a Carminei Manea, care a și renunțat la activitatea sportivă. Finalul de an a adus o altă accidentare, a Dianei Axinte. În schimb anul trecut a însemnat revenirea Gabrielei Bucur (Szucs), care a apucat să și redebuteze în tricoul echipei brăilene. După începerea campionatului s-a alăturat lotului și Claudia Constantinescu, împrumutată de la CSM București, dar care încă este departe de forma care a consacrat-o pe vremea când juca la HC Zalău. Cea mai bună achiziție din acest an pare a fi pivotul brazilian Tamires Morena. Un alt câștig îl reprezintă și Elena Dache, care a fost convocată în premieră la lotul național de senioare, cu care a participat la Campionatul Național din Japonia.

Hrupec a preluat echipa de pe locul 7, înaintea unei decizii definitive de excludere din competiție a celor de la Corona Brașov. Cu șase victorii și cinci înfrângeri, HC Dunărea va începe anul 2020 cu un meci în deplasare, la vecina de clasament, Minaur Baia Mare. După această deplasare, pentru echipa brăileană vor urma 3 meciuri consecutive pe teren propriu, cu AHCM Slobozia și HCM Rm. Vâlcea în campionat și cu HC Zalău în Cupa României. Pe 1 februarie ar trebui să fie al patrulea meci consecutiv pe teren propriu, cu Corona Brașov, dar până atunci s-ar putea lua o decizie definitivă în privința echipei brașovene.

După primele 11 etape, HC Dunărea Brăila are două jucătoare între primele 10 golghetere ale Ligii Florilor. Marina Dmitrovic este a treia în topul marcatoarelor , cu 67 de goluri, iar Alina Czeczi este pe locul 10, cu 50 de goluri marcate.

Meciul din etapa a 12-a, cu CS Minaur Baia Mare, va avea loc în Sala Sporturilor Lascar Pană din Baia Mare, marți, 7 ianuarie, de la ora 18.30. Partida va fi transmisă în direct de TVR1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.