Primăria Municipiului Brăila și Consiliul Județean Brăila, organizează în Parcul Monument ediția a XIX-a a Festivalului Florilor.
Timp de 3 zile, în perioada 10-12 mai 2019, începând cu orele 16.00 brăilenii se pot distra alături de reprezentațiile Teatrului Masca din București, cu binecunoscutele ”statui vivante”, „Jampa Orchestra”, George Petrenco, Trupa „Antik”, Magdalena Duțu. dimineața vor prezenta programe artistice elevi de la Liceul H. Darclee, Palatul copilor sau Școala de Arte Vespasian Lungu.
Iată programul pentru FESTIVALUL FLORILOR DE PRIMĂVARĂ, 10-12 Mai 2019, Parcul Monument:
Vineri, 10 mai
Ora 16.00 –17.00 Casa de Cultură Braila, program artistic de muzică și dansuri populare
Ora 17.00 – 18.00 Program artistic susținut de elevii Palatului Copiilor
Ora 18.00 – 19.00 Program artistic susținut de elevii Școlii Populare de Arte “Vespasian Lungu”
Ora 19.00 – 20.00- JAMPA ORCHESTRA
Sâmbătă, 11 mai
Ora 10.30 – 11.30 Program artistic susținut de elevii Liceul de Arte ”Hariclea Darclee”
Ora 10.30 – Ateliere hand made
Ora 11.00 – Desene pe asfalt
Ora 11.15 – 12.15 Teatrul de Păpuși – Spectacol ”Ridichea Uriașă”
Ora 12.30 – 13.30 Concert de promenadă susținut de Muzica Militară a Garnizoanei Brăila
Ora 13.30 – 16.30 Fundal Muzical
Ora 16.30 – 18.45 Ziua Internațională a Dansului (Participă Formații de Dansuri tradiționale), în parteneriat cu Asociația Culturală Filo-Elenă ”Eleftheria”
Ora 19.00 – 20.00 TEATRUL MASCA – ISTORIA DANSULUI
Ora 20.00 – 20.30 George Petrenco
Ora 20.30 – 21.30 TRUPA ANTIC
Duminică, 12 mai
Ora 10.30 – Ateliere hand made
Ora 10.30-11.40 Georgiana Ciutacu şi Grupul ”Steluțe Dunărene”
Ora 12.00 – 13.00 Concert de Promenadă susținut de Orchestra de Suflători ”Iosif Ivanovici” a Asociației Culturale ”VOCES CONCORDIAE”
Ora 13.00-16.00 Fundal Muzical
Ora 16.30- 17.30 Program artistic susținut de Ansamblul Folcloric ”Dunărenii” Chiscani
Ora 17.30- 18.30 Program artistic susținut de Ansamblul ”Hora Măxineni” –Măxineni și Ansamblul ”Neculai Bălan Bucioaga” din Valea Cânepii”
Ora 18.30- 19.10 Ansamblul ”Constantin Condruz”, Gemenele
Ora 19.30 – 20.30 TEATRUL MASCA – ISTORIA DANSULUI
Ora 20.30 – 21.30 Recital susținut MAGDALENA DUȚU și elevii Şcolii de Muzică Brăila