IPJ Brăila – Fie că au sau nu permis, unii brăileni își văd de drum

În noaptea de 14 septembrie a.c., la ora 01:30, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Viziru l-au oprit în trafic, pentru control, pe un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din comuna Zăvoaia, în timp ce conducea un vehicul pe raza localității de domiciliu.

 

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că autovehiculul avea autorizația provizorie de circulație expirată.

 

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

 

Pe numele său a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

De asemenea,  la ora 22:45, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței l-au oprit în trafic, pe un tânăr, de 20 de ani, din orașul Însurăței, în timp ce conducea un autovehicul pe raza localității de domiciliu.

 

Cu ocazia activităților desfășurate, polițiștii au constatat că brăileanul are dreptul de a conduce suspendat, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.