Jandarmii brăileni vor asigura ordinea şi siguranţa publică, fiind alături de elevi în noul an școlar!

 

În scopul asigurării climatului de ordine şi siguranţă publică, efective din cadrul Jandarmeriei  Brăila au executat 151 de misiuni de asigurare ordinii publice la manifestări sportive, cultural-artistice, religioase sau promoţionale din municipiul Brăila şi judeţul Brăila, precum şi  813 de misiuni de menţinere a ordinii publice în sistem integrat cu poliţia în locurile şi mediile cu potenţial criminogen, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, fiind aplicate 478 sancţiuni contravenţionale în valoare de 149850 lei şi constatate 37 de fapte de natură penală cu 48 de autori identificaţi.

O preocupare permanentă la nivelul unităţii a constituit-o prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, materializându-se în desfăşurarea a 82 de acţiuni în cooperare cu Poliţia, Serviciul pentru Imigrări Brăila, ITM Brăila, DSVSA, organele silvice, organele piscicole, atât în mediul urban cât şi în mediul rural, cu scopul de a asigura un climat optim de ordine şi siguranţă în zona de competenţă teritorială a unităţii.        În această perioadă, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila a asigurat, în sistem integrat cu structurile de poliţie, măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării probelor de evaluare la examenul de Bacalaureat sesiunea 2019.

Un alt domeniu important în activitatea jandarmilor brăileni este paza obiectivelor de importanţă deosebită, I.J.J. Brăila asigurând în prezent paza la 18 de obiective aparţinând Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Public, Ministerului Justiţiei şi structuri financiar bancare, paza şi protecţia transporturilor speciale, de bunuri şi valori, corespondenţă clasificată, dar şi a conductelor magistrale de transport produse petroliere ce tranzitează judeţul Brăila.

La nivelul judeţului Brăila, echipele de intervenţie sunt în măsură să acţioneze în cel mai scurt timp, pentru aplanarea unor conflicte şi intervenţia pentru restabilirea ordinii publice în situaţia în care aceasta va fi grav tulburată, la sesizare, din oficiu sau la solicitarea cetăţenilor, prin intermediul Serviciului Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă – 112.

Concomitent cu menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică alături de poliţişti, jandarmii brăileni  sunt pregătiţi să asigure măsurile de ordine la toate manifestările cultural-artistice, sportive, promoţionale, etc., cu participare de public numeros ce vor fi organizate în judeţul Brăila.

Odată cu începerea noului an şcolar 2019 – 2020, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila vor participa, în sistem integrat, la menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică în zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar aflate în competenţă, scopul fiind acela de a preveni producerea faptelor de natură să afecteze siguranţa şi liniştea elevilor, cadrelor didactice şi a procesului educativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.