La Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“, începând cu acest an universitar, a fost operaționalizat programul de master profesional, ca formă de pregătire inițială a ofițerilor de poliție

În vederea reducerii deficitului de personal de la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, a fost operaționalizat  la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“, începând cu acest an universitar, programul de master profesional, ca formă de pregătire inițială a ofițerilor de poliție. În urma susținerii concursului de admitere, s-a constatat că aproximativ 90% sunt agenți de poliție încadrați în unități ale MAI.

Având în vedere această situație, la nivelul structurilor de specialitate a fost realizată o analiză în scopul identificării soluțiilor de reglementare pentru gestionarea corespunzătoare a raporturilor de serviciu ale acestora, ținând cont de faptul că participarea la programul de master profesional presupune prezența obligatorie în instituția de învățământ pe toată durata lui.

În acest sens, a fost elaborat un proiect de Ordonanță de Urgență care să modifice Statutul Polițistului, fiind reglementată posibilitatea frecventării acestor cursuri cu scoatere de la locul de muncă, cu acordarea drepturilor bănești prevăzute de Legea salarizării pentru asemenea situații.

La final, absolvenții acestei forme de învățământ vor fi încadrați în funcție de nevoile instituționale, cu obligația să-și desfășoare activitatea pentru o perioadă de 5 ani în cadrul inspectoratelor județene de poliție, respectiv Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, după caz, unde au fost repartizați după absolvire.

Nerespectarea angajamentului încheiat în urma admiterii atrage obligația restituirii, proporțional cu perioada rămasă de executat, a cheltuielilor efectuate în total pe timpul școlarizării, inclusiv a drepturilor financiare acordate pe perioada cursurilor cu scoatere de la locul de muncă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.