Legea Natalității inițiată de PSD, respinsă în Senat

După votul acordat în Senat, coaliția de guvernare pare să fie în continuare ”funcțională”. Personaje politice care până ieri acuzau că ”doar pensionarii” aleg PSD, au votat împotriva Legii Natalității.

Coaliția PNL-USR-UDMR a respins în Senat Legea Natalității inițiată de PSD, privând astfel tinerele familii din România de un sprijin vital, de care aveau nevoie ca de aer. Proiectul de lege propus de PSD ar fi asigurat un sprijin extrem de necesar pentru familiile cu copii, mai ales în contextul actual al creșterii inflației, scumpirilor la alimente și la utilități și al pericolelor aduse de pandemia Covid scăpată de sub control.

Natalitatea în România se încadrează în media Uniunii Europene, 9,6 născuți vii la 1.000 de locuitori, dar este în scădere atât ca rată, cât și ca număr de nou născuți vii. În 2020 România a înregistrat cel mai mic număr de nou născuți vii din ultimii 100 de ani, iar datele statistice prevăd că populația României va ajunge la 16 milioane de locuitori până în 2050. Nivelul de trai tot mai scăzut, instabilitatea economică și provocările financiare din ce în ce mai mari cu care se confruntă tinerele familii la început de drum, îi fac pe mulți români să aleagă să nu mai devină părinți. Scăderea natalității și emigrarea populației active reprezintă probabil cele mai mari pericole pentru România, amenințând însăși existența noastră ca popor” spune senatorul PSD de Brăila, Ion Rotaru.

PSD a elaborat un pachet de măsuri de stimulare a natalității și sprijin financiar pentru familiile cu copii. Ele au fost cuprinse în Legea Natalității și prevăd:

– creșterea cuantumului alocației pentru copii la nivelul prevăzut de OUG 9/2019, adică 600 de lei pentru copiii până la 2 ani și 300 de lei pentru copiii cu vârste între 2 și 18 ani

– creșterea deducerilor acordate angajaților cu copii. Este vorba de angajații cu salarii mici și medii de până la 5.000 de lei, ale căror venituri vor crește. Măsura reduce inechitățile salariale și riscul de sărăcie în rândul familiilor cu mulți copii.

– acordarea de tichete sociale pentru stimularea participării copiilor de până la 6 ani la învățământul preșcolar și anume, 1.000 lei pe lună pentru copiii până la 3 ani și 1.500 lei pe lună pentru copiii între 3 și 6 ani.

”Senatorii PSD au votat în unanimitate acest proiect, în schimb senatorii coaliției PNL-USR-UDMR, au dat dovadă de indiferență față de problemele familiilor cu copii și au votat contra. Indiferent de culoarea politică, parlamentarii au datoria morală de a susține acest proiect care vine ca un colac de salvare pentru familii și până la votul final din Camera Deputaților, sperăm ca cei de la PNL, USR și UDMR să-și schimbe părerea și să voteze pentru Legea Natalității. România trebuie să-și sprijine tinerii și copiii. Dacă nu încurajăm creșterea natalității, cine va asigura viitorul țării?” a mai spus președintele PSD Brăila, senatorul Ion Rotaru.

 

Sursa: Realitatea de Braila

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.