Parlamentarii PNL au refuzat să voteze proiectul adus în discuție de PSD-ALDE, alianța care, în opinia liberalior, a încercat să-și acopere astfel nereușitele multiple, din timpul guvernării de până acum.
Liberalii spun că au refuzat să voteze bugetul și pentru că acesta este populist și se tem că nu va putea fi executat și va pune în pericol veniturile românilor, în special cele ale pensionarilor și ale salariaților din sistemul public, dar perpetuează și lipsa de predictibilitate pe care mediul economic o reclamă.
”Noi, liberalii, nu am girat propunerea actualului guvern, după ce am constatat că avem de-a face cu un buget mincinos. Prima mare minciună pe care coaliția majoritară a încercat să o impună a fost atunci când a vorbit despre un buget al investițiilor. În realitate, este un buget de consum, nu unul de dezvoltare. Să ne gândim doar la ceea ce se întâmplă în comunitățile locale, unde s-au transferat responsabilități noi, dar s-au tăiat fonduri. Să ne gândim doar ce se va întâmpla cu indemnizațiile pentru persoanele cu handicap, copiii cu dizabilități și însoțitorii acestora și, în general, cu tot ceea ce înseamnă asistența socială.
Primăriile vor trebui să acopere acest important domeniu, dar nu au la dispoziție alocări bugetare de la nivel central. Ce va presupune aceasta? Diminuarea bugetelor de investiții. Asta se va reflecta direct în calitatea vieții cetățenilor: spitale, mediu, infrastructură, iluminat stradal, salubritate”, a explicat deputatul PNL Vasile Varga unul dintre motivele pentru care liberalii au refuzat să voteze bugetul 2019.
Liberalii brăileni consideră că bugetul este complet nerealist, câtă vreme a fost construit pe o prognoză incorectă și fals optimistă, a unei creșteri economice de 5,5% din PIB, în condițiile în care Comisia Europeană a redus prognoza până la 3,8%, iar Banca Mondială, până la 3,5%, ceea ce demonstrează lipsa de responsabilitate a celor care au gândit construcția bugetară.
”Bugetul României pentru 2019 trebuia să intre în execuție la 1 ianuarie, trebuia trimis parlamentului din noiembrie 2018, dar incompetenții care conduc România nu au fost capabili să-l construiască la timp. Va mai dura câteva săptămâni până când se va aproba bugetul județului Brăila și, ulterior, bugetele orașelor și comunelor. Comunitățile locale sunt, practic, blocate, pentru că nu pot face plăți decât în limita unui procent din cheltuielile anului trecut. În schimb, aceeași gașcă PSD a propus mărirea subvențiilor acordate partidelor politice de 28 de ori față de anul trecut, la colosala sumă de aproape 100 de milioane de euro, din care PSD ar fi urmat să primească jumătate. În final, sumă fost diminuată, dar tot PSD este principalul beneficiar al banilor publici, asta în timp ce în România nu există autostrăzi și drumuri practicabile.
Mai mult, prin actualul buget, președinții consiliilor județene vor primi pentru echilibrare un procent de 30%, față de 18% anul trecut, ceea ce, în traducere liberă, înseamnă că primarii vor sta cu mâna întinsă la președintele de CJ, care se știe bine că va da doar oamenilor de la PSD, nu și primarilor din opoziție”, avertizează și Alexandru Dănăilă, președintele PNL Brăila.