Mergeți în vacanță în Bulgaria? Polițiștii români sunt acolo să vă ajute!

În perioada 1 iulie – 31 august a.c., poliţiştii români desfăşoară activităţi comune cu poliţiştii bulgari, în cadrul unor patrule de ordine şi siguranţă publică, în staţiunile turistice Albena, Varna, Balcic și Nessebar, din Bulgaria.
La data de 1 iulie a.c., prima serie de șase poliţişti români pleacă în Bulgaria, urmând ca, la data de 1 august a.c., să aibă loc schimbul de serii. 
Este al zecelea an în care se organizează asemenea misiuni, activităţile anterioare bucurându-se de apreciere din partea turiştilor români care au avut astfel posibilitatea de a se adresa direct colegilor noștri pentru soluţionarea unor probleme, deşi se aflau pe teritoriul altui stat. 
Reamintim că aceste misiuni au demarat în anul 2010, iar în cadrul lor, poliţiştii români şi bulgari acţionează în patrule comune în scopul asigurării ordinii şi liniştii publice.
De asemenea, polițiștii cooperează şi acordă asistenţă în cadrul activităţilor specifice, relaţionând îndeosebi cu cetăţeni ai propriului stat. Activităţile de patrulare în comun au loc, îndeosebi, pe durata sezonului turistic (atât vara, cât şi iarna) în zonele în care se deplasează turişti români şi bulgari.

Sursa: Realitatea de Giurgiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.