MINISTRUL DIGITALIZĂRII: AVEM NEVOIE DE UN RESET SERIOS LA NIVELUL RELAŢIEI STAT – CETĂŢEAN, STAT – COMPANII

România are nevoie de un reset serios la nivelul relaţiei stat – cetăţean, stat – companii, consideră ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan, care a subliniat că aceeaşi arhitectură a statului de acum peste 30 de ani şi aceleaşi proceduri ultrabirocratice nu fac decât să îngreuneze dezvoltarea economică a ţării.

„Cred că avem nevoie de un reset serios la nivelul relaţiei stat – cetăţean, stat – companii. Cred că aceeaşi arhitectură a statului de acum 30 şi de ani, aceleaşi proceduri ultrabirocratice nu fac decât să îngreuneze dezvoltarea economică a României. Iar costul final îl plătesc toţi cetăţenii României, toţi antreprenorii din Români şi cu toată dragostea faţă de toţi cei din sectorul public, de colegii mei, care unii dintre ei sunt oameni remarcabili, care fac o muncă extraordinară, nu-mi doresc ca relaţia unei companii sau a unei persoane fizice din ţara noastră să depindă de starea de spirit sau de buna dispoziţie a unui funcţionar public, în orice interacţiune cu statul. Din acest motiv s-a creat un nivel de aşteptare foarte mare de acum câţiva ani, de când se vorbea de conceptul de digitalizare în segmentul public. Abia anul trecut am reuşit să demarăm o serie de proiecte extrem de importante. Dacă în 2022 în tot ce înseamnă sistemul de digitalizare a României au fost achiziţii publice de 22 de milioane de euro prin PNRR, anul trecut şi anul acesta, cu ce am lansat şi ce avem acum în licitaţie, ne apropiem de 1,7 miliarde de euro”, a spus Bogdan-Gruia Ivan, la conferinţa „The Lit Boardroom – abordarea principalelor provocări ale consiliilor de administraţie de astăzi”, eveniment organizat de Asociaţia Administratorilor Independenţi (AAI) şi Chapter Zero România.

Ministrul de resort a menţionat că, în ceea ce priveşte cloud-ul guvernamental, au fost accesaţi banii europeni, a fost făcută achiziţia, urmează să fie montat până în 15 decembrie şi să devină operaţional din luna martie a anului viitor.

„Toate bazele de date ale statului român, care azi când mergi la un ghişeu te trimit la alt ghişeu, care nu vorbesc între ele, care au un limbaj tehnic diferit, o să fie într-un final conectate între ele, iar atunci când ajungeţi dumneavoastră ca administrator, ca antreprenor, ca persoană fizică să aveţi nevoie de ceva din partea statului veţi putea să obţineţi direct de la un singur ghişeu sau direct de pe telefon, laptop sau tabletă acea informaţie, adeverinţă, solicitare pe care să o transmiteţi fără să fiţi nevoiţi să mergeţi la 3, 4, 5 ghişee. Pe de altă parte, creăm un sistem, o aplicaţie unică a statului în care toată interacţiunea cetăţenilor să fie făcută într-un singur loc. Nu vreau să trecem din ghişee fizice în multiple ghişee virtuale în care să fie nevoiţi oamenii să îşi facă conturi cu user, cu parolă. Ca să fiu sincer cu dumneavoastră, am adus cei mai buni oameni din lume, m-am uitat la statele care au cele mai bune servicii publice digitale, am găsit Emiratele Arabe, Estonia, Polonia, Danemarca, Portugalia, am văzut cum fac ei, am adus oameni să facem şi noi, împreună cu specialiştii din Minister, din ADR. Şi în această formă pariul este următorul: să facem în 3 ani, 3 ani şi jumătate ceea ce alte state au început să facă acum 20 de ani”, a afirmat Bogdan-Gruia Ivan.

El a explicat că România are marele avantaj de a avea acces la cea mai nouă tehnologie, precum a fost în cazul telecomunicaţiilor şi reţelelor 5G.

„Astăzi tehnologia de cloud guvernamental pe care o implementăm şi la care lucrăm mai este implementată în vreo 7 ţări dezvoltate din lume. Noi o să fim a 8-a ţară dezvoltată. Mai departe, vorbim de inteligenţa artificială. Deja avem pregătite proiecte pentru care am semnat contractul de finanţare acum două luni, urmează luna asta să mai semnăm pentru 90 de milioane de euro, tehnologii avansate, inteligenţă artificială, procesare de date în administraţia publică din România, tocmai pentru ca atunci când ai treabă cu statul şi dai clic undeva să se întâmple instant şi sigur acea operaţiune tehnică din spate, nu să aştepţi să se încarce două sau trei minute. Nu ajunge doar o interfaţă, ci este nevoie de o infrastructură tehnică foarte complexă. Şi mai mult, suntem pregătiţi şi suntem ţara care are cea mai nouă strategie pentru inteligenţă artificială. Orice companie din România care vrea să acceseze o finanţare europeană sau guvernamentală are punctaj suplimentar atunci când foloseşte noile tehnologii”, a spus Bogdan-Gruia Ivan.

De asemenea, el a declarat că în urmă cu o lună a fost adoptată strategia în ceea ce priveşte quantum computing, iar România va fi a doua ţară din Europa care o să aibă un computer cuantic, după Germania care acum instalează un computer în sud-estul ţării.

Totodată, el a făcut referinţă la Centrul European de Competenţă în domeniul Securităţii Cibernetice (ECCC), care va reuni cei mai buni oameni în securitatea cibernetică din Europa şi din lume.

„Începând de aseară, România este capitala europeană a securităţii cibernetice şi automat ne poziţionăm ca lider global în acest segment. Avem peste 220.000 de specialişti în IT&C şi împreună cu ei avem nevoie să creştem economic această nişă foarte importantă pentru a aduce dezvoltare ţării noastre”, a mai spus Bogdan-Gruia Ivan.

AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.