Opt polițiști români sunt protagoniștii noului serial Oamenii legii

Serialul Oamenii Legii urmărește patru echipe din cadrul Poliției Române care se confruntă cu cele mai interesante cazuri și care intervin acolo unde legea și ordinea par a fi încălcate. Pe 14 noiembrie, de la ora 18.00, telespectatorii AXN vor face cunoștință cu cei opt polițiști români, care vor avea de rezolvat misiuni diverse și cazuri complexe.

Echipa 1 este formată din Crina Eșanu, subinspector de poliție, în vârstă de 29 de ani, cu 5 ani de experiență și Costică Neagu, agent de poliție, în vârstă de 23 de ani, cu 4 ani de experiență. 

Cu peste 25 de ani în cadrul Poliției Române, Viorel Teacă, agent șef principal de poliție, în vârstă de 46 de ani și Alin Constantin, agent șef adjunct de poliție, 36 de ani, cu peste 10 ani în serviciul public, primii cinci ca pompier și apoi ca polițist formează echipa 2.

Echipa 3 îi aduce alături pe Alina Manea – inspector de poliție, în vârstă de 34 de ani, cu 10 ani de experiență și Robert Alioni – agent de poliție, în vârstă de 25 de ani, cu doi ani de experiență.

Iar în completare vine echipa 4, cu doi agenți de poliție, de 37 de ani, Mihai Stan – agent șef principal de poliție, cu peste 16 ani de experiență și Ciprian Lupu – agent de poliție, cu 4 ani de experiență.

Fiecare episod va prezenta trei cazuri diferite, din momentul în care Poliția primește apelul la 112 și până la rezolvarea cazurilor, care vor varia de la violență domestică, persoane dispărute, tulburarea ordinii și liniștii publice și incidente de trafic, până la jafuri, trafic de droguri sau fraude.

De asemenea, „Oamenii legii” le va oferi fanilor serialelor de acțiune acces și în zona misiunilor mai complexe, în care cei opt polițiști vor lucra în strânsă legătură cu alte unități speciale ale poliției, cum ar fi Institutul Național de Criminalistică, SIAS sau Direcția de Combatere a Criminalității Organizate.

Serialul realizat la nivel local beneficiază de sprijinul Poliției Române, atât la nivel logistic (prin punerea la dispoziția echipei de producție a echipamentelor de supraveghere și recuzită), cât și la nivel de consultanță privind scenariul fiecărui episod, din dorința de a prezenta cât mai veridic fiecare caz, dar și pentru a oferi telespectatorilor o imagine cât mai reală asupra activității de zi cu zi din viața unui polițist.

De asemenea, proiectul beneficiază de sprijinul Corpului Național al Polițiștilor.

„Suntem onorați de invitația partenerilor de la AXN de a colabora în cadrul acestui proiect și sunt convins că rezultatul va fi apreciat, atât de public, cât și de polițiști. Acest serial este o premieră atât pentru România, cât  și pentru Poliția Română. Ne dorim ca, prin participarea la realizarea serialului, să informăm oportun şi corect comunitatea cu privire la situațiile care pot afecta viaţa sau sănătatea persoanelor, liniştea socială, pentru formarea unei atitudini preventive și crearea premiselor unei cooperări cu Poliția Română.

Oamenii legii este un bun prilej pentru o comunicare eficientă privind specificul activităţilor desfăşurate de personalul Poliției Române, pe linia apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a bunurilor publice şi private, a combaterii infracţionalităţii, cât și a asigurării ordinii publice” – a declarat comisar-șef de poliție Georgian Drăgan, directorul de cabinet al Inspectorului General al Poliției Române.

Imagine

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.