PESTE 100 DE PERSOANE SALVATE DE PE MUNTE ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

Peste 100 de persoane au fost salvate de pe munte în ultimele 24 de ore de salvamontişti, fiind primite 22 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă.

”În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont, s-au primit 22 de apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. (…) În cazul acestor intervenţii au fost salvate 109 persoane. Şase dintre acestea au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital”, se arată luni pe pagina de Facebook a Salvamont România.

Cele mai multe apeluri au fost pentru salvamontiştii din Vatra Dornei şi din judeţele Prahova şi Argeş.

S-au mai primit 36 de apeluri prin care se solicitau sfaturi şi informaţii despre diferite trasee turistice din zona montană.

AGERPRES

Sursa foto: Salvamont Romania-Dispeceratul National Salvamont / Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.