Polițiști agresați de un tânăr cu probleme psihice

Agresorul, în vârstă de 23 de ani, a fost dus la Spitalul de Psihiatrie, unde a rămas internat.

Un polițist s-a ales cu capul spart, iar colegii lui au fost amenințați cu un obiect ascuțit, după ce au intervenit la un conflict reclamat pe raza comunei Chiscani.

„În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 03:45, un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din comuna Gropeni, a solicitat intervenția organelor de poliție pe raza localității Chiscani, sesizând faptul că un tânăr de 23 de ani, din Chiscani, i-a distrus geamurile de la autoturismul personal. La fața locului s-a deplasat o patrulă din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila, formată din trei polițiști, ocazie cu care s-a constatat ca cele sesizate se confirmă. A fost identificat tânărul de 23 de ani, care, la vederea polițiștilor, a început să-i amenințe pe aceștia cu moartea și acte de violență, încercând totodată să-l lovească cu un obiect ascuțit pe unul dintre polițiști. Ceilalți doi polițiști au procedat la imobilizarea și încătușarea acestuia, iar în timpul procedurii, localnicul l-a lovit cu o piatră în zona capului pe unul dintre cei doi polițiști, i-a rupt cămașa și i-a provocat escoriații la nivelul membrelor”, a comunicat IPJ Brăila.

După ce a fost încătușat, tânărul a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie, unde a rămas internat.

Polițiștii i-au făcut dosar penal și continuă cercetările pentru ultraj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.