Poveştile cu tematică romă ajung la elevii din Brăila

Centrul Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher lansează pe 28 noimebrie, la Brăila, în Școala gimnazială „Anton Pann“, de la ora 10.30, două cărţi pentru copii: „Tiro, Miro şi Diro“, de Roxana Mădălina Gheorghe şi „Bănuţul de argint“, de Marilena Şerban. Cărţile fac parte din programul „Producţie editorială romă“ desfăşurat de CNCR-RK, în cadrul căruia au fost publicate până acum o serie de cărţi de istorie, literatură, cu scop didactic etc.

Dată fiind necesitatea de a constitui un fond de carte pentru copii, Centrul Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher a organizat anul acesta un concurs de manuscrise la categoria Literatură pentru copii. Câştigătoarele acestui concurs a fost „Bănuţul de argint“ şi „Tiro, Miro şi Diro“. Cele două cărţi se adresează elevilor romi şi neromi, abordând atât teme universale, precum prietenia şi copilăria, cât şi teme specifice identităţii rome sau realităţii de zi cu zi pentru elevii romi, precum discriminarea sau bullying-ul.

La evenimentul de lansare vor participa elevii şcolii „Anton Pann“ din Brăila, cadre didactice, inspectori şcolari şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

Programul va include şi prezenţa unui specialist în psihopedagogie, care va vorbi despre metode de a combate diferite probleme conturate în cele două cărţi şi, la final, un atelier cu activităţi pentru copii, în prezenţa autoarei Roxana Mădălina Gheorghe şi a inspectorului şcolar Crina Anton.

„Bănuţul de argint“ şi „Tiro, Miro şi Diro“ au fost publicate de către Centrul Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher pentru a acoperi câteva nevoi specifice. În primul, este vorba despre contribuţia la dezvoltarea fondului de carte pentru copiii din România, indiferent de etnia lor.

Scopul unor apariţii editoriale de genul acesta este să răspundă nevoii de carte pentru copii în limba romani, una dintre cele două apariţii editoriale, „Tiro, Miro şi Diro“, fiind bilingvă, în româneşte şi romani.

Aceste cărţi acordă atenţia meritată tematicii rome, atât de puţin dezvoltate până acum în literatura română şi îşi propun să dea o mână de ajutor în combaterea bullying-ului care îi vizează pe elevii romi.

Tot în judeţul Brăila, Centrul Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher desfăşoară în prezent un proiect pilot pentru orele de Interculturalitate din şcolile gimnaziale. În toamna aceasta, Centrul a oferit mai multor şcoli din judeţ materialele auxiliare necesare pentru susţinerea orelor de Interculturalitate şi a organizat sesiuni de transmitere a informaţiei specifice către cadrele didactice din judeţ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.