Cei doi ”comercianți” s-au ales cu amenzi, iar marfa a fost confiscată
La data de 27 martie, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Brăila i-au depistat, pe DJ 212, pe doi prahoveni care transportau marfă cu o autoutilitară, fără a deține documente de proveniență.
În cursul zilei de ieri, poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Brăila au depistat, pe raza localităţii Chișcani, două persoane, ambele în vârstă de 57 de ani, din județul Prahova, în timp ce transportau, cu o autoutilitară, 70 de vase din aluminiu, diferite categorii (ceaune, tigăi, tăvi, cratițe).
Marfa, în valoare totală de 4.000 de lei, a fost confiscată de polițiști, iar conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă, în valoare de 500 de lei, conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.