Program prelungit la serviciul pașapoarte din Brăila

La nivelul județului Brăila se constată, în mod evident, o creștere a cererilor pentru eliberarea pașapoartelor, drept pentru care Instituția Prefectului a dispus o serie de măsuri după ce numărul cererilor s-a dublat față de aceeași perioadă din anul 2019. 

Astfel, la nivelul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Brăila s-a decis prelungirea programului cu publicul după care pot fi depuse actele necesare, serviciul funcționând acum în intervalul orar 08.00 – 20.00, iar asta e valabil până la 31 martie, în fiecare zi, de luni până vineri. 

Printre factorii determinanți care au generat această creștere de cereri se numără mediatizarea relaxării măsurilor restrictive impuse de pandemie, faptul că oamenii vor putea din nou călători fără restricții, apropierea sărbătorilor pascale, respectiv perioada de vacanță a elevilor, fără a putea exclude, însă, actualul context geopolitic. 

Sursa: Realitatea de Braila